O ţară din Europa sare în ajutorul Greciei: Suntem gata să cooperăm în turism, energie și comerţ

O ţară din Europa sare în ajutorul Greciei: Suntem gata să cooperăm în turism, energie și comerţ

Premierul turc, Ahmet Davutoglu a oferit ieri ajutorul ţării sale Greciei, intrată în incapacitate de plată de astăzi, declarându-se dispus să analizeze „orice propunere de cooperare” cu statul vecin, relatează AFP citat de Gândul.info.

„Vrem ca Grecia să fie puternică (...) Suntem pregătiţi să ajutăm Grecia să iasă din criză cooperând în ceea ce priveşte turismul, energia, comerţul”, a declarat Davutoglu, într-un discurs susţinut în faţa parlamentarilor partidului său. 

„Vom intra în contact cu Grecia pentru a organiza o reuniune de cooperare la cel mai înalt nivel cât mai curând posibil, pentru a analiza măsuri comune privind criza financiară care afectează Grecia”, a adăugat el.

Amintim că de azi Grecia a intrat tehnic în incapacitate de plată, după ce nu a plătit până la sfârşitul zilei de marţi tranşa de 1,6 miliarde de euro pe care o datorează Fondului Monetar Internaţional (FMI). Peste cinci zile în statul elen va ave loc un referendum crucial pentru menţinea ţării în zona euro.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Recordul Portului Giurgiulești de 1,4 milioane tone de marfă, asigurat de exporturile de ulei, cereale și metal vechi

Recordul Portului Giurgiulești de 1,4 milioane tone de marfă, asigurat de exporturile de ulei, cereale și metal vechi

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)

Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)

Advertoriale
Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un autocar de pe linia Chişinău-Bucureşti a ars în totalitate pe traseu
  • 2
    Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”
  • 3
    Stare de urgență pentru amânarea achitării TVA și plata anticipată a compensațiilor. Soluțiile Guvernului pentru criza energetică
  • 4
    Vor reveni școlile la regimul online? Gavrilița: Gradul de alertă nu este suficient în lumina acestei contagiozități
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.