Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenskaia s-a întâlnit cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii Antony Blinken, în cadrul călătoriei sale în Statele Unite, unde se va adresa membrilor Congresului. Totodată, șoţia preşedintelui american Joe Biden, Jill Biden, o va găzdui, marţi după-amiază, pe prima doamnă a Ucrainei, scrie CNN.
Blinken și Zelenskaia au vorbit și despre costurile umane imense și în creștere ale invaziei Rusiei.
„Secretarul a condamnat cu fermitate atacurile brutale ale Rusiei, care continuă să rănească și să omoare civili nevinovați și să distrugă case, spitale, școli și alte infrastructuri civile – inclusiv atacul din 14 iulie asupra Viniția, care a ucis trei copii”, se arată în comunicatul emis.
Secretarul a reiterat că Statele Unite rămân dedicate să ajute poporul Ucrainei să se recupereze și să se reconstruiască după devastările provocate de războiul nedrept al președintelui Putin.
Blinken a reiterat că SUA vor continua să ajute Ucraina să răspundă provocărilor economice și umanitare semnificative cu care se confruntă, inclusiv sprijinirea inițiativei Zelenskaia de sănătate mintală pentru cetățenii afectați de război.
Marți, prima doamnă a SUA, Jill Biden, își va găzdui omologul ucrainean la Casa Albă. Cele două oficiale s-au întâlnit pentru prima dată în persoană în mai, când prima doamnă a SUA a vizitat Ucraina.
Vezi și aceste știri

Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, s-a întâlnit cu Olena Zelenskaia în Ucraina (VIDEO)
