Ședința de la Judecătoria Ciocana, unde procurorii au cerut prelungirea arestului la domiciliu în cazul fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon, cu încă 30 de zile, s-a întrerupt. Magistrații se vor expune joi, la ora 09:00, dacă au admis sau nu demersul procurorilor.
După ședință, Igor Dodon a declarat că nu a văzut nimic suplimentar care ar argumenta prelungirea arestului și că nu sunt temei pentru a interzice comunicarea cu mass-media.
„Ei au fost deranjați de interviurile pe care le-am dat în ultima vreme. Nu are nicio logică încercarea de-mi interzice să discut cu presa”, a declarat Igor Dodon.
Procurorul Petru Iarmaliuc a confirmat că s-a cerut limitarea comunicării, dar a precizat că nu se urmărește limitarea dreptului la libera exprimare.
„Noi am prezentat probe prin care am cerut interzicerea de a ieși din locuință, de a interacționa cu persoanele vizate în ancheta penală și de a limita convorbirile telefonice prin intermediul emailurilor, scrisorilor și limitarea convorbirii prin alte mijloace”, a spus Petru Iarmaliuc.
De asemenea, procurorul a anunțat că doi complici, vizați în dosar, au plecat din țară la scurt timp după ce au fost aplicate măsurile preventive lui Igor Dodon și cumnatului său, fratele Galinei Dodon, Petru Merineanu.
De partea cealaltă, fostul președinte a declarat că nimeni din rudele sale nu are de gând se se ascundă. „Toate persoanele care trebuie să se prezinte, se vor prezenta”, a spus ex-președintele.
Menționăm că în timp ce se desfășura ședința de judecată, în curtea instanței a avut loc un protest în susținerea lui Igor Dodon, care a fost inițiat marți, când a avut loc prima ședință de judecată.
Precizăm că Igor Dodon este cercetat pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie, îmbogățire ilicită și depășire a atribuțiilor de serviciu în dosarul Energocom.
Amintim că la 29 iunie, Igor Dodon a contestat la Curtea de Apel Chișinău decizia primei instanțe, în urma căruia a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, însă magistrații au respins recursul.
Vezi și aceste știri

Ședința de judecată la care procurorii au cerut prelungirea arestului în cazul lui Dodon a fost amânată

Audierile în privința mamei ex-președintelui Igor Dodon, anulate din cauza stării de sănătate

Cumnatul lui Igor Dodon rămâne în penitenciarul nr. 13. Mandatul a fost prelungit de magistrați cu încă 20 de zile
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
