
În ciuda amenzilor usturătoare, alertele cu bombă nu contenesc. Polițiștii - avertizați despre alte patru locații minate
În ciuda amenzilor usturătoare, alertele cu bombă nu contenesc. Pentru a doua oară în aceeași zi, polițiștii au fost avertizați că sediul Primăriei Chișinău și clădirea Aeroportului Internațional ar fi fost minate. Precizăm că în primele cazuri, alertele s-au dovedit a fi false.
・
17:15 - Poliția de Frontieră a anunțat că alarma cu bombă de la Aeroportul Internațional Chișinău este falsă. Aeroportul și-a reluat activitatea în mod normal.
De asemenea, oamenii legii au fost anunțați că ar mai fi plasate explozibile în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Mănăstirea Ciuflea din capitală.
În toate cele patru cazuri, la fața locului imediat au reacționat și s-au deplasat toate serviciile specializate. Forțele de ordine imediat au încercuit zonele și au evacuat toate persoanele.
La fel, la fața locului au fost solicitați angajații secției tehnico-explozibile pentru a efectua verificări.
Amintim că o altă locație, despre care polițiștilor le-a fost comunicat astăzi că ar fi minată, este Piața Centrală. În cele din urmă, alerta s-a dovedit a fi falsă.
Persoanele culpabile de infracțiune riscă o amendă de până la 42 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la doi ani.
Precizăm că Ministerul Afacerilor Interne a înaintat o inițiativă de modificare a Codului penal cu privire la infracțiunea de „comunicare mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism”, ca urmare a creșterii numărului de alarme false cu bombe în ultimele trei luni ale acestui an. Doar de la începutul lunii iulie au fost înregistrate peste 100 de apeluri.
Dacă până în prezent, anunțul cu bombă era pedepsit cu închisoarea de până la 2 ani, propunerea de modificare a Codului penal prevede ca pedeapsa să fie cuprinsă între 2 și 5 ani de închisoare, iar plafonul amenzilor să crească începând cu 50 de mii de lei, până la un maxim de 150 de mii de lei.