Un studiu care analizează statutul raioanelor, ca unități administrativ-teritoriale, susține că domeniile de competență continuă să fie un obstacol în realizarea de către autoritățile publice locale a sarcinilor lor și reprezintă un motiv acut de tensiuni și contradicții dintre diferite niveluri de administrație publică în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor legale, a modului și a surselor lor de finanțare.
Studiul este scris de către expertul IDIS Viitorul, Viorel Pîrvan, expert juridic, și a fost prezentat în cadrul Coaliției pentru Descentralizare, susținute de CALM (Congresul Autorităților Locale din Moldova), IDIS (Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale) și Asociația Promo-LEX.
Analiza privind evaluarea competențelor locale de nivelul I și II susține că nivelul de îndeplinire a tuturor angajamentelor asumate de Republica Moldova în raport cu standardele de autonomie locală și descentralizare stagnează, iar tentativele de a definitiva reformarea sistemului de administrare publică la nivel local a suferit eșec. Deși s-au înregistrat și anumite progrese, procesul a fost blocat de interesele politice ale unor guverne de a controla pe verticală puterile locale, transformându-le în simple anexe ale intereselor sale centralizatoare și clientelare.
Din păcate, susține autorul studiului, legile adoptate pe domeniul descentralizării și auto-administrării publice locale nu se aplică corespunzător, iar anumite ambiguități sunt exploatate contra autonomiei locale. Actele normative, strategiile și programele naționale rămân, deseori, simple piese decorative și neimplementate, acumulându-se restanțe serioase în domeniul delimitării de competențe, consolidării bazei financiare pentru asigurarea serviciilor locale descentralizate și respectării autonomiei locale.
Multe dintre competențele atribuite prin lege autorităților publice raionale și locale sunt pur formale, nefiind delimitate strict, ori dublându-se ceea ce conduce la voluntarism și conflicte de autoritate.
Autorul propune autorităților RM să adopte un Plan de acțiuni cu privire la delimitarea strictă a competențelor desconcentrate, delegate sau descentralizate, cu indicarea aproximativă a etapelor și termenelor de realizare. Reformarea domeniilor și competențelor, care se va realiza în baza principiului subsidiarității, ar trebui să permită APL de nivelul I să dețină majoritatea domeniilor de importanță locală și regională, care se referă direct la cetățenii acelor comunități locale.
„Reforma teritorial-administrativă trebuie să fie o prioritate de vârf a guvernului”, susține autorul studiului pentru că doar în acest mod putem accelera optimizarea sistemului de autoguvernare locală și dislocare a piedicilor existente pe calea procesului de aderare a RM la UE.
„Stabilitatea internă, pluralismul politic și buna guvernare sunt garanții pentru modelul de guvernare european, însă fără descentralizare și subsidiaritate, RM va frâna artificial dezvoltarea locală și aducerea de bunăstare mai aproape de cetățenii săi”, se afirmă în studiu.
Liderii Coaliției pentru Descentralizare consideră anul 2022 ca fiind crucial pentru a încuraja guvernul să acționeze spre accelerarea descentralizării și întării puterilor locale. Accelerarea descentralizării și autonomia locală efectivă este o prioritate cel puțin la fel de importantă în procesul de aderare la UE ca și reforma justiției, combaterea corupției și reformele economice.
Vezi și aceste știri

Expert: Fără o politică de dezvoltare a regiunilor, R. Moldova riscă în următorii cinci ani să înregistreze depopulări masive ale raioanelor

OPINIE | De ce raioanele nu sunt o opțiune potrivită pentru R. Moldova, cum scăpăm de ele și ce punem în loc?

Cartea neagră: Locuințele sociale din mai multe raioane, repartizate cu ignorarea criteriilor de selecție
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
