Imixtiunea abuzivă a instanțelor în activitatea CNPF va fi eliminată. Proiectul de lege, votat de Parlament

Imixtiunea abuzivă a instanțelor în activitatea CNPF va fi eliminată. Proiectul de lege, votat de Parlament

A fost votat în cea de-a doua lectură proiectul de lege cu privire la modificarea Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Modificările urmăresc facilitarea aplicării Codului Administrativ și eficientizarea activității administrative din cadrul CNPF, ținând cont de specificul domeniului supravegheat.

Potrivit autorilor, scopul fundamental al inițiativei este de a elimina imixtiunea abuzivă a instanțelor în activitatea Comisiei Naționale a Pieței Financiare.  

În special, reglementările vizează particularitățile de parcurgere a procedurilor administrative de control. Astfel, este reglementată împuternicirea președintelui CNPF cu posibilitatea de a lua decizii ce țin de procedurile administrative, inclusiv suspendarea, prelungirea, conexarea acestora, dar și atragerea terților în procedură administrativă. Totodată, este prevăzută situația în care deciziile menționate pot fi adoptate de Consiliul de administrație al CNPF. 

Alte modificări se referă la aspectele ce țin de suspendarea executării actelor administrative individuale ale CNPF.

Totodată, Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare a fost completată cu prevederi ce stabilesc atribuțiile instituției în ceea ce privește cooperarea și schimbul de informații nemijlocit în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

De asemenea, sunt prevăzute derogări de la dispozițiile de confidențialitate în cadrul schimbului de informații cu autoritățile competente pe plan intern și internațional.

Proiectul de lege a fost votat de către 52 de deputați.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Decis în Parlament: Consiliul de Administrație al CNPF va avea trei membri în loc de cinci

Decis în Parlament: Consiliul de Administrație al CNPF va avea trei membri în loc de cinci

Numărul membrilor Consiliului de Administrație al CNPF, redus de la cinci la trei

Numărul membrilor Consiliului de Administrație al CNPF, redus de la cinci la trei

Cornelia Cozlovschi, desemnată președintă a Consiliului de administrație al CNPF

Cornelia Cozlovschi, desemnată președintă a Consiliului de administrație al CNPF

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.