Trăim timpuri în care tehnologiile se dezvoltă cu o viteză uluitoare. Prin urmare, apar noi profesii. Iar universitățile încearcă să țină pasul cu schimbările și să anticipeze cererea de pe piața muncii. Pentru studenți apar noi oportunități. Din această toamnă, ei vor putea studia Animație, Game Design și New Media. Noile discipline sunt planificate la trei universități din țară, printre care Universitatea Tehnică din Moldova (UTM). Se întâmplă datorită sprijinului Programului „Profesiile Viitorului”.
Programul „Profesiile Viitorului” este implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu sportul Proiectul Tehnologiile Viitorului (FTA), finanțat de USAID și Suedia, care promovează o economiei digitală, creativă și circulară și contribuie la creșterea competitivității industriilor cheie din Moldova.
„Începând cu anul universitar 2022 în Nomenclatorul specialităților din UTM, în oferta educațională pe care o propunem tinerilor, se va regăsi un nou program - „Game Design, proiectarea jocurilor”. Este un program care cred că are un viitor bun și care va crea noi oportunități pentru tinerii din R. Moldova”, spune Viorel Bostan, rector UTM.
Rectorul subliniază că în contextul revoluției digitale prin care trecem în prezent, această transformare și evoluție a tehnologiilor informaționale și comunicării a schimbat la față multe domenii tradiționale: comunicarea, industria sau agricultura. Prin urmare, apar noi profesii care nu au existat.
„Pentru noi este o responsabilitate mare ca să le creăm tinerilor noi posibilități și să ne asigurăm că cei care vor absolvi universitățile din R. Moldova își vor găsi un loc de muncă și se vor încadra în noua abordare a competențelor pe care le generează această revoluție digitală”, susține Viorel Bostan.
În cadrul programului „Game Design”, proiectare jocuri, care va fi lansat în această toamnă, viitorii studenți de la UTM vor studia despre diversitatea și conceptul jocurilor care pot fi create. La fel, instituția va pregăti tehnicieni și graficieni din domeniul artelor, iar în tot procesul vor fi folosite tehnologii digitale în crearea jocurilor de la partea de animație, până la cea de programare.
UTM mai vine cu o noutate. Din această toamnă, universitatea deschide ușile Facultății de Design care are la bază Facultate de textile și poligrafie. Tot la această facultate a fost transferat și departamentul Design industrial. Aici se vor regăsi și noile programe din compartimentul „profesiile Viitorului”.
„În cadrul cursurilor va fi componenta de artă pictură și grafică, conceptualizarea jocuri, să dezvoltăm gândirea creativă. Vor fi și cursuri care să creeze competențe teoretice și practice în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicații”, precizează Viorel Bostan.
În acest scop, pentru următorul an de studii, sunt prevăzute 10 locuri bugetate. Atât doar că bursele vor fi redistribuite în fiecare an de studii, în funcție de reușitele studenților.
Admiterea la UTM începe la 25 iulie și va avea loc în blocul Râșcani al universității. Viitorii studenți pot depune dosarele la toate programele de studii de la UTM. Preadmiterea deja este deschisă, iar dosarele pot fi depuse online.
Pentru mai multă informații accesați pagina UTM.
Vezi și aceste știri

Profesiile viitorului: Animația și Game Design - noi programe de studii la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Prezentul academic, pregătit pentru profesiile viitorului. Cum sunt pregătiți dascălii pentru a le preda studențiilor noi meserii creative (VIDEO)

Viitorul este acum disciplină universitară. Tinerii vor avea șansa de a învăța profesii care le vor deschide ușile spre joburi bine plătite, acasă (VIDEO)

Un nou an școlar, noi specialități în programul studiilor universitare. A fost lansat Programul Profesiile Viitorului: Animație, Dezvoltare Jocuri și Multimedia

Peste 60% din produsele exportate de R. Moldova ajung pe piața Uniunii Europene. În ce țări exportăm cel mai mult

Zelenski îi avertizează pe locuitorii din Crimeea și alte teritorii ocupate să nu se apropie de infrastructura militară rusă
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
