Pentru a doua oară în izolatorul CNA. Un bărbat, reținut după ce ar fi primit mită în valoare de 5.500 de euro

Pentru a doua oară în izolatorul CNA. Un bărbat, reținut după ce ar fi primit mită în valoare de 5.500 de euro

Un bărbat a ajuns pentru a doua oară pe mâna ofițerilor și procurorilor anticorupție, după ce a fost denunțat la CNA de soția unui fost coleg de celulă. Femeia s-a plâns că acesta i-ar fi cerut 5.500 de euro pentru a soluționa dosarele soțului în instanță.

Potrivit datelor anchetei, în timp ce își executa măsura preventivă sub formă de arest la Penitenciarul nr. 13, după ce a fost reținut de CNA pentru trafic de influență, bănuitul a aflat că bărbatul cu care împărțea celula este vizat în mai multe cauze penale.

Când a fost transferat în arest la domiciliu, acesta s-ar fi întâlnit cu soția inculpatului și i-ar fi propus să-l ajute să scape de dosare. Acesta i-ar fi dat asigurări femeii că poate influența judecători de la Curtea de Apel Chișinău și procurorii în gestiunea cărora se aflau cazurile soțului ei, iar pentru serviciile lui ar fi pretins 5.500 de euro mită.

La scurt timp, bărbatul ar fi primit 3.000 de euro, iar ceilalți bani urmau să fie transmiși ulterior.

CNA a deschis un dosar penal pe trafic de influență, efectuând cercetări pe marginea cazului. Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție în timp ce primea a doua tranșă din mita pretinsă, în sumă de 2.500 de euro, bani transmiși sub controlul CNA.

Acum, bănuitul este reținut pentru 72 de ore şi riscă închisoare sau amendă penală în cazul în care va fi găsit vinovat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Șeful CNA, la raport în Parlament. A cerut susținerea deputaților pentru ca instituția să fie cu un pas înaintea „gulerașelor albe” care comit infracțiuni

Șeful CNA, la raport în Parlament. A cerut susținerea deputaților pentru ca instituția să fie cu un pas înaintea „gulerașelor albe” care comit infracțiuni

Timp de un an au fost depistate 743 de infracțiuni. CNA a prezentat raportul de activitate pentru 2021

Timp de un an au fost depistate 743 de infracțiuni. CNA a prezentat raportul de activitate pentru 2021

Un angajat al SPIA, reținut de CNA: Fapta pentru care este cercetat nu are legătură cu atribuțiile sale de serviciu

Un angajat al SPIA, reținut de CNA: Fapta pentru care este cercetat nu are legătură cu atribuțiile sale de serviciu

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    NYT: Bilanțul pagubelor provocate de exploziile din Crimeea sunt mai mari decât a descris inițial Kremlinul
  • 2
    Două companii care oferă credite nebancare și-au suspendat activitatea. Anunțul făcut de CNPF
  • 3
    Care este nivelul fondului radioactiv în R. Moldova, după bombardamentele de la centrala nucleară din Zaporojie
  • 4
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.