DESCIFRAT| Programul „Prima Casă” bate pasul pe loc. Care este viitorul ipotecilor și ce se va întâmpla peste șase luni (VIDEO)

DESCIFRAT| Programul „Prima Casă” bate pasul pe loc. Care este viitorul ipotecilor și ce se va întâmpla peste șase luni (VIDEO)

Programul de stat Prima Casă a devenit subiect aprins în rândul beneficiarilor odată cu creșterea ratei lunare în iulie curent. Beneficiarii cer garanții pentru toți anii în care urmează să-și răscumpere locuințele. Iar experții spun că intervenția statului doar dăunează economiei și că suportul nu este echitabil în condițiile în care e acordat tuturor participanților la program, dar și în raport cu cei care accesează credit ipotecar în afara programului. AGORA l-a invitat în studio pe Sergiu Gaibu, ministru al Economiei și pe Stanislav Ghilețchi, director adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene. Am primit răspunsuri, explicații și am descifrat cum stau lucrurile.

În cea ce-a doua ediție a emisiunii DESCIFRAT aflăm dacă numărul creditelor crește sau scade, care este viitorul Programului Prima Casă, de ce intervenția statului cu sprijin pentru toți beneficiarii nu este cea mai bună soluție și ce urmează după șase luni de program.

DESCIFRAT amintește că programul de stat „Prima Casă”, lansat în martie 2018, de guvernarea democrată, promitea să ușureze procurarea unei locuințe prin contractarea de credite ipotecare garantate parțial de stat. 

O condiție importantă specificată în contract prevedea că venitul salarial al beneficiarului sau al familiei să fie de două ori mai mare decât rata lunară a creditului.

În cei patru ani, prin mecanismul propus de stat, au fost procurate circa 7.600 de locuințe. Plățile făcute de beneficiari sunt ghidate de rata maximă a dobânzii anuale care se schimbă o dată la jumătate de an.

La începutul lunii iulie 2022, însă, oamenii s-au pomenit cu înștiințări de la băncile participante în program precum că rata dobânzii a crescut cu 5,35 de puncte procentuale, de la 7.37% la 12.72%. Nemulțumiți, aceștia au semnat o petiție publică și au iești la proteste.

În dimineața zilei de 13 iulie, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a ieșit în conferință de presă anunțând primele intervenții ale guvernului:

„Prima măsură prevede limitarea creșterii ratei de cel mult 4% la șase luni. Precum și o plafonare pe 12 luni consecutive la cel mult plus șase puncte procentuale. Acum, în baza programului trebuia să crească dobânda cu 5,35%. Prin această plafonare se reduce această creștere cu 1,35%. La fel, pentru toți beneficiarii va fi acordată o compensație de 50% din creșterea rămasă”, spune ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

În aceeași zi, Comisia Situații Excepționale emite o decizie prin care măsurile intră în vigoare imediat. În același timp, documentul aprobat de Guvern a ajuns și în Parlament unde urmează examinare în două lecturi.

Beneficiarii, însă, continuă să protesteze, cerând garanți de sprijin din partea Guvernului pentru cei până la 25 de ani de creditare.  

Detalii despre program și situația acestuia la zi aflăm în emisiunea DESCIFRAT.

Prima ediție a emisiunii poate fi urmărită aici: DESCIFRAT| Reforma educației, așa cum nu este prezentată de la tribune (VIDEO)

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Votat, dar mai au de lucrat. Deputații au aprobat în prima lectură proiectul care va plafona creșterea ratei la creditele „Prima Casă”

Votat, dar mai au de lucrat. Deputații au aprobat în prima lectură proiectul care va plafona creșterea ratei la creditele „Prima Casă”

Programul „Prima Casă” și auditul datoriei „Moldovagaz” față de „Gazprom”: Ce prevăd noile decizii ale CSE (DOC)

Programul „Prima Casă” și auditul datoriei „Moldovagaz” față de „Gazprom”: Ce prevăd noile decizii ale CSE (DOC)

Limitarea dobânzii și plafonarea procentului - soluțiile autorităților pentru beneficiarii Prima Casă

Limitarea dobânzii și plafonarea procentului - soluțiile autorităților pentru beneficiarii Prima Casă

EconomClass | Programul „Prima Casă”. Cum intenția BNM de a stopa inflația a dus la majorarea creditelor ipotecare (EXPLAINER)

EconomClass | Programul „Prima Casă”. Cum intenția BNM de a stopa inflația a dus la majorarea creditelor ipotecare (EXPLAINER)

DESCIFRAT| Reforma educației, așa cum nu este prezentată de la tribune (VIDEO)

DESCIFRAT| Reforma educației, așa cum nu este prezentată de la tribune (VIDEO)

Eugen Doga, invitat la Președinție. Șefa statului salută inițiativa maestrului de a înființa un centru de creație la Chișinău

Eugen Doga, invitat la Președinție. Șefa statului salută inițiativa maestrului de a înființa un centru de creație la Chișinău

Advertoriale
Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 2
    Ultimă oră! Procurorii au descins cu percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu
  • 3
    Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.