
Așa-zisul ministru al externelor din Transnistria susține că dorește independență urmată de alipirea la Rusia. Reacția Chișinăului și Kremlinului
Așa-zisul ministru al externelor din Transnistria, Vitalie Ignatiev, susține că regiunea își dorește să obțină independența, urmată de o eventuală aderare la Federația Rusă. În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov nu a comentat declarația.
・
„Vectorul Transnistriei a rămas neschimbat de-a lungul anilor și este reflectat în rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006, unde este clar indicat: independență urmată de aderarea la Federația Rusă. Independența țării noastre este o prioritate absolută”, a declarat Ignatiev pentru RIA Novosti.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care se împlinesc 30 de ani de la încheierea războiului de pe Nistru. Mai mult, potrivit acestuia, argumentele juridice internaționale pentru apărarea conceptului de suveranitate și recunoaștere a „republicii” s-au format de mult și „aproape nimeni nu este capabil să le conteste”.
În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că nu poate comenta declarațiile așa-zisului șef al diplomației regiunii transnistrene, precizând că nu cunoaște despre ce procese e vorba.
„Am citit știrile din mass-media, dar nu cunosc de ce procese este legată. Nu pot spune nimic”, a spus Peskov potrivit TASS.
O reacție a venit și din partea Biroului politici de reintegrare, în care se reiterează apelul la soluționarea pașnică a conflictului transnistrean „cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în limitele frontierelor ei internațional recunoscute”.
„Reintegrarea țării și reconstituirea spațiilor naționale unice între cele două maluri ale Nistrului este obiectivul primordial al negocierilor privind reglementarea transnistreană”, se arată în comunicatul autorităților de la Chișinău.