Guvernul cere prelungirea repetată a stării de urgență. Propunerea merge în Parlament

Guvernul cere prelungirea repetată a stării de urgență. Propunerea merge în Parlament

Guvernul solicită prelungirea repetată a stării de urgență cu încă 60 de zile începând cu data de 8 august. Propunerea, aprobată de miniștri, merge în Parlament, acolo unde deputații vor decide dacă o vor accepta sau nu.

O decizie în acest sens a fost aprobată și de Comisia pentru Situații Excepționale.

„Persistă riscurile, am văzut și atacurile cu rachete din regiunea Odesa din ultimele zile, este o situație foarte gravă și riscurile continuă să fie foarte mari din perspectiva fluxului de refugiați, de mărfuri, din perspectiva securității energetice, am văzut noutăți nu prea bune în privința livrărilor din Europa”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

„Din păcate nu avem un răspuns clar cum vor evolua lucrurile și dacă volumele pentru perioada următoarea vor fi confirmate, trebuie să ne asigurăm că în următoarele două luni trebuie să asigurăm cu gaz. Se cunoaște că 70% din energie e procurată de la Cuciurgan, or încetarea cestui contract ar presupune și încetarea capacității acelei centrale de a produce energie electrică în țara noastră, ținând cont de incertitudine, e complicat să încheiem contract pe termen lung ce ar asigura stabilitate. Deciziile CSE în domeniu trebuie menționate”, a precizat vicepremierul, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu.

Oficialul a menționat că pe domeniul transporturilor se întreprind măsuri în ce privește construcția podului de pontoane de la Leova și a căii ferate de la Basarabeasca.

Potrivit raportului, necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile persistente în privința securității aprovizionării R. Moldova cu resurse energetice, lipsa previzibilității de furnizare a gazului și energiei electrice pentru următoarele două luni, impactului asupra domeniului transporturilor, asigurării energetice a țării, securității la frontieră și gestiunii fluxului de refugiați.

Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Anterior, starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost prelungită cu încă 45 de zile. Decizia a fost luată în cadrul ședinței plenare din 23 iunie. Pentru această decizie au votat 59 de deputați din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate. Partidul Șor și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu au susținut proiectul.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Stare de Urgență în țară pentru 60 de zile. Votat de 88 de deputați

Stare de Urgență în țară pentru 60 de zile. Votat de 88 de deputați

Ultima oră! În R. Moldova se prelungește starea de urgență cu încă 45 de zile

Ultima oră! În R. Moldova se prelungește starea de urgență cu încă 45 de zile

Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)

Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)

Advertoriale
Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 3
    Gazprom susține că la iarnă țările europene ar putea plăti peste 4.000 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz
  • 4
    „O prestație jalnică”. Cât de (ne)dezvoltat este sectorul zootehnic, prioritar în asigurarea securității alimentare a țării, și ce spun experții
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.