Plafonarea prețului petrolului rusesc până în decembrie, dorită de G7. China și India, interesate

Plafonarea prețului petrolului rusesc până în decembrie, dorită de G7. China și India, interesate

Plafonarea prețului petrolului rusesc până în decembrie a devenit o măsură dorită de Grupul celor șapte cele mai bogate economii, care își propune să aplice un mecanism în acest sens. Măsura ar urma să fie valabilă până pe 5 decembrie, când intră în vigoare sancțiunile UE ce interzice importurile maritime de țiței rusesc, transmite Reuters.

„Obiectivul nostru este să ne sincronizăm cu calendarul pe care UE l-a pus deja în vigoare. Vrem să ne asigurăm că mecanismul de plafonare a prețurilor intră în vigoare în același timp”, a transmis un oficial, sub anonimat.

Publicitate

Statele din G7 - SUA, Canada, Japonia, Germania, Franța, Italia și Marea Britanie - au anunțat luna trecută că vor lua în considerare stabilirea unui plafon de preț pentru țițeiul rusesc pentru a reduce veniturile din petrol pe care Moscova le utilizează pentru a finanța războiul din Ucraina. Mai mult, au fost întreprinse mai multe eforturi pentru a coopta China și India, care cumpără deja petrol rusesc la prețuri mult mai mici față de cel al pieței. Ambele state s-au arătat interesate.

„Am auzit că un anumit număr de țări asiatice sunt interesate să fie parte a coaliției, fie să înțeleagă mai bine nivelul la care va fi stabilit prețul pentru a-și întări poziția în negocierile lor cu rușii privind contractele viitoare”, a transmis oficialul G7.

G7 vrea ca prețul țițeiului rusesc să fie stabilit la un nivel peste costurile de producție, astfel încât să ofere un stimulent pentru ca rușii să continue să pompeze, dar mult sub prețurile ridicate de pe piață. 

În acest mod, Rusia s-ar confrunta cu o alegere dificilă în care ar urma să accepte scăderea prețului și obținerea de noi venituri, odată ce embargoul UE privind petrolul va intra în vigoare în decembrie. Oficialul a mai declarat că Rusia va avea mari dificultăți în a-și vinde țițeiul în altă parte, deoarece sancțiuni UE interzic serviciile financiare legate de comerțul cu petrolul rusesc, inclusiv asigurarea ,reasigurarea și finanțarea mărfurilor și a navelor.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal