Universitățile vor forma specialiști în tehnologie și creativitate! Află cum poți studia una dintre cele mai solicitate profesii în domeniul createch

Universitățile vor forma specialiști în tehnologie și creativitate! Află cum poți studia una dintre cele mai solicitate profesii în domeniul createch

În anul de studii 2022-2023, trei universități din țară vor demara un amplu proces de formare a specialiștilor pentru o nouă etapă de dezvoltare a domeniului creativ din Republica Moldova. Șase specialități noi de mare perspectivă vor fi studiate de către tinerii care sunt interesați de a îmbina creativitatea și tehnologia, iar la final vor obține cunoștințe și o diplomă de studii superioare în domeniile Animație, Game Design și New Media. Includerea noilor discipline în programul de studii a fost posibilă prin intermediul programului Profesiile Viitorului, implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului (FTA), finanțat de USAID și Suedia, care promovează o economiei digitală, creativă și circulară și contribuie la creșterea competitivității industriilor cheie din Moldova.

Crunchyroll este una dintre companiile care va oferi studenților oportunitatea de a efectua stagii de practică și de a învăța cum pot programa jocuri, conceptualiza și anima imagini alături de specialiști calificați și cu experiență vastă în domeniu.

Compania este specializată și în servicii de streaming de top, care oferă conținut AVOD și SVOD, dar și pune la dispoziția clienților experiențe și implicarea comunității prin social media, evenimente, jocuri, produse pentru consumatori, distribuție și creare  de conținut și altele.

Elena Ivanova este Managing Director al companiei, iar anii de experiență au învățat-o să înțeleagă că angajații buni sunt cei care se simt bine în compania în care activează. Elena este convinsă că programele de internship constituie o direcție bună de pregătire a unui tânăr specialist, care are oportunitatea de a învăța, lucra și de a înțelege preferințele și domeniile în care vrea să dezvolte o carieră.

„În ultimii ani experiența pe care am avut-o cu stagiarii a fost una fenomenală – acești tineri sunt talente de cunoaștere, entuziasm și deschidere. Sunt activi în proiecte, nu au frica de a-și expune ideile, comunică, colaborează și monitorizează tot ce au în proces de implementare. Un lucru important pe care îl facem atunci când avem un coleg nou într-un departament este mentoratul. Ulterior, îi invităm să participe la activități, hackathoane, prezentări, pentru a-și dezvolta potențialul. Aceste lucruri se vor întâmpla și cu studenții de la universitate – le vom oferi toată susținerea morală și educațională pentru a putea continua în echipa noastră deja ca angajați”, a spus Elena Ivanovna.

Timp de mai mulți ani, compania colaborează cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Dat fiind faptul că cererea de pe piața muncii este tot mai mare, iar specialitățile din domeniul TIC tot mai înguste, necesitatea de a se implica în procesul de pregătire a capitalului uman calificat pentru necesitățile din industria creativă este una stringentă.

În cadrul companiei Crunchyroll, studenții își vor pune în practică abilitățile pentru design de produs, cu scopul de a facilita adaptarea către noua profesie, dar și pentru a putea fi ulterior angajați.

„Internshipurile în companii străine sunt foarte importante în pregătirea specialiștilor adaptați la necesitățile pe care le au angajatorii. Nu putem vorbi despre un sistem de învățământ separat de partenerii strategici care sunt companiile TIC din țară, în mod special că noi avem peste o mie de companii în cadrul IT Park. Vă imaginați ce potențial de creștere avem, dar și ce necesitate de oameni competenți și calificați? Introducerea noilor discipline în programul de învățământ universitar este o noutate bună, pentru noile generații de tineri care sunt mult mai deschiși, mai creativi și permanent implicați în dezvoltare”, a adăugat Elena Ivanovna.

Rapoartele internaționale proiectează că dimensiunea pieței globale de animație va atinge valoarea de aproximativ 642,5 miliarde USD până în 2030, în creștere cu  5,2% din 2021 până în 2030.  Forța de muncă în industria animației necesită înaltă calificare,  93% dintre creatorii de animație au o diplomă de licență și 26% au și o diplomă postuniversitară. La nivel global, mai mult de 50% din oamenii care lucrează sunt freelanceri. 

Programul de studii pentru toate cele șase programe sunt dezvoltate sau validate cu companiile din domeniu, pentru a susține conexiunea ofertei educaționale cu cererea de pe piața muncii. Mai mult, cursurile noilor specialități vor fi predate de profesori practicieni inclusiv în laboratoare specializate la „Mediacor”, „Artcor”, „Tekwill”, dar și lectori internaționali care vor fi invitați să țină ore și masterclass-uri specializate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
PCCOCS a reluat investigațiile într-un episod al „fraudei bancare”

PCCOCS a reluat investigațiile într-un episod al „fraudei bancare”

Prima de bază pentru RCA se scumpește cu 335 de lei. Cum CNPF argumentează decizia

Prima de bază pentru RCA se scumpește cu 335 de lei. Cum CNPF argumentează decizia

Va fi deschis un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta. Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului

Va fi deschis un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta. Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Caz tragic în capitală. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice
  • 3
    Plouă cu găleata în Chișinău: Străzile capitalei s-au transformat în adevărate râuri (VIDEO)
  • 4
    Ultima oră! România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Cum vor fi distribuite
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.