Furnizorii de gaz vor fi obligați să creeze stocuri pentru rezervele de iarnă. Deputații au votat modificări la Codul penal

Furnizorii de gaz vor fi obligați să creeze stocuri pentru rezervele de iarnă. Deputații au votat modificări la Codul penal

Proiectul de modificare a Legii cu privire la gazele naturale, Legii cu privire la energetică, Codului penal a fost votat, astăzi, de Parlament în cea de-a doua lectură. Potrivit autorilor, scopul principal al documentului este de a asigura cadrul normativ necesar pentru o gestionare eficace a unor eventuale situații excepționale în sectorul gazelor naturale și atenuarea consecințelor acestora.

Una din prevederile proiectului ține de obligativitatea furnizorului de ultima opțiune de a stoca, în una din țările vecine, rezerve de gaze naturale, într-un volum suficient pentru o perioadă de două luni de iarnă. În caz contrar acesta va fi pasibil sancționării.

De asemenea, se instituie cadrul juridic necesar pentru asigurarea transparenței pe piața angro a gazelor naturale, pentru a se exclude abuzurile sau acțiunile de manipulare.

Publicitate

Totodată, se exclude echivocul în interpretare în legătură cu acțiunile ce pot fi considerate drept manipulare a pieței, în legătură cu obligațiile care revin participanților la piața gazelor naturale, care dețin informații privilegiate. În aceeași ordine de idei, proiectul propune introducerea în legislația penală a două infracțiuni economice noi: manipularea pe piața gazelor naturale și utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate pe piața gazelor naturale. Agenției Naționale de Reglementare în Energetică îi vor fi atribuite mijloacele necesare pentru a interveni în mod prompt pentru prevenirea și contracararea acțiunilor de manipulare a pieței și de abuz.

Un articol aparte este dedicat activității de trading.

Autorii spun că implementarea modificărilor va avea impact benefic inclusiv asupra consumatorilor finali de gaze naturale, atât pe termen mediu, cât și pe termen lung, consideră autorii inițiativei legislative.

Legislația Uniunii Europene solicită statelor membre crearea stocurilor de gaze naturale. La data de 27 iulie, nivelul de stocare a gazelor pentru rezervă în UE a constituit 67,8%, iar până în noiembrie 2022 acesta trebuie să ajungă la 95%.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal