La Chișinău a fost lansat primul Accelerator al Antreprenoriatului Social - Regiunea Centru, prin intermediul unui grant de 45 de mii de euro

La Chișinău a fost lansat primul Accelerator al Antreprenoriatului Social - Regiunea Centru, prin intermediul unui grant de 45 de mii de euro

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) a lansat Acceleratorul Afacerilor Sociale, Regiunea Centru - un hub regional de susținere a antreprenoriatului social, ce va contribui la creșterea economică și la bunăstarea cetățenilor și a comunităților.

Hub-ul a fost deschis prin intermediul unui grant de 45.000 euro oferit de Uniunea Europeană, obținut prin concurs deschis de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

„Sustenabilitatea businessului social este crucială, iar în acest context este lansat Acceleratorului Afacerilor Sociale și ne exprimăm speranța că prin expertiza și suportul oferit de acesta, întreprinderile sociale se vor dezvolta cu succes și în Republica Moldova, în beneficiul oamenilor”, a menționat șeful adjunct al secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Gintautas Baranauskas

Potrivit președintelui CCI Sergiu Harea, antreprenorii vor beneficia de toate serviciile și instrumente de suport în afaceri.   

„Scopul Acceleratorului Afacerilor Sociale dezvoltat de CCI este sprijinirea și încurajarea implicării antreprenorilor și ONG în rezolvarea unor probleme sociale. În ultimii ani, economia socială a devenit unul dintre subiectele cel mai frecvent abordate, iar datorită suportului partenerilor europeni întreprinderile sociale s-au dezvoltat vertiginos.”, a declarat Sergiu Harea, președintelui CCI.  

Activitățile primordiale ale acestui accelerator  sunt crearea și oferirea serviciilor de dezvoltare a cel puțin 20 de întreprinderi sociale utilizând mijloace moderne de formare antreprenorială, precum utilizarea platformei digitale a CCI, lansarea unei Academii a antreprenorilor sociali, crearea unui Registru a întreprinderilor sociale pe platforma Registrului membrilor CCI, posibilitatea participării cu un stand specializat la cea mai mare expoziție națională „Fabricat în Moldova” organizată de CCI sau în mediul online- Expoziții Virtuale etc.

Hub-ul a fost inaugurat în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și implementat de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Keystone Moldova și Centrul Contact.

Proiectul are un buget de peste 1.123.000 de euro și urmează a fi implementat până în decembrie 2024.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
EBA a organizat o vizită pentru Business Hub-urile regionale în incinta Moldcell: Prezentarea celor mai bune practici în domeniul managementului Resurselor Umane

EBA a organizat o vizită pentru Business Hub-urile regionale în incinta Moldcell: Prezentarea celor mai bune practici în domeniul managementului Resurselor Umane

 „Empowering Women Hub Networks” conectează femeile la profesiile din domeniul IT

„Empowering Women Hub Networks” conectează femeile la profesiile din domeniul IT

Interviu: Importanța dezvoltării Fintech în Moldova și a hubului fintech. Contribuția ATIC pentru dezvoltarea domeniului (VIDEO)

Interviu: Importanța dezvoltării Fintech în Moldova și a hubului fintech. Contribuția ATIC pentru dezvoltarea domeniului (VIDEO)

Advertoriale
#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

 Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    România: Ministrul Sănătății îndemnată populația să meargă să-și ridice pastilele de Iodură de Potasiu, utilizate în caz incident nuclear
  • 2
    Ministrul Muncii oferă detalii cu privire la platforma prin care la iarnă vor fi oferite compensații în factură. „Va fi un sistem foarte simplu”
  • 3
    Aur pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de Canotaj din Canada. Cine este sportivul care a înregistrat performanța (VIDEO)
  • 4
    Mitropolia Moldovei și OMS au tipărit 100 de mii de iconițe
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.