Maia Sandu, pentru presa din România: Sunt astăzi aici ca să convenim niște soluții de urgență (VIDEO)

Maia Sandu, pentru presa din România: Sunt astăzi aici ca să convenim niște soluții de urgență (VIDEO)

Aflată într-o vizită oficială în România, Maia Sandu a declarat că mizează pe semnarea unui contract pe termen lung pentru ca Republica Moldova să cumpere gaze din România. Într-un interviu oferit pentru hotnews.ro, șefa statului a subliniat că cea mai mare problemă a Republicii Moldova este legată, la acest moment, de sectorul energetic.

 „Sectorul energetic este cea mai mare problemă a noastră și încercăm să substituim consumul de gaz. Asta ar însemna să putem procura păcură și am discutat și acest subiect cu autoritățile de la București”. 

„Acum ne-am pomenit în situația în care nu este clar dacă va continua livrarea de gaze din Federația Rusă. Nu avem răspunsuri clare, nu avem predictibilitate, chiar dacă avem un contract și nu am reușit să găsim alternative pentru că toată lumea caută gaze astăzi, iar Republica Moldova fiind un consumator mai mic nu este neapărat foarte interesant pentru cei care vând gaze. De aceasta sunt astăzi aici, la București, ca să convenim niște soluții de urgență în cazul în care scenariile cele mai proaste se vor materializa. Noi suntem interesați să semnăm un contract pe termen lung pentru un anumit volum de gaze și discutăm această opțiune”, a declarat președinta Maia Sandu.   

Portalul românesc menționează că, în Republica Moldova, tarifele au crescut de patru ori doar în ultimul an, iar cetățenii plătesc un preț de două ori mai mare decât prețul pe care îl plătesc cetățenii României, ținând cont de diferența majoră de venituri.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Jurnalista care a protestat la Pervîi Kanal riscă până la 10 ani de închisoare. Împotriva acesteia a fost deschis un dosar penal pentru „falsuri” despre armata rusă

Jurnalista care a protestat la Pervîi Kanal riscă până la 10 ani de închisoare. Împotriva acesteia a fost deschis un dosar penal pentru „falsuri” despre armata rusă

Un cetățean rus care și-a ars pașaportul în timpul unui protest riscă să fie extrădat din Bulgaria

Un cetățean rus care și-a ars pașaportul în timpul unui protest riscă să fie extrădat din Bulgaria

Interdicția UE privind cărbunele rusesc intră în vigoare. Ce surse alternative au țările europene

Interdicția UE privind cărbunele rusesc intră în vigoare. Ce surse alternative au țările europene

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Caz tragic în capitală. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice
  • 3
    Scenariul ca Rusia să ia Nicolaiv, Odesa și regiunea transnistreană este ridicol, spune Alexei Arestovici
  • 4
    ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.