Misiunea de pacificare - între structură pentru menținerea securității și garant al regimului de la Tiraspol. Interviu cu Directorul Executiv al Asociației Promo-LEX la 30 de ani de la dislocarea armatei ruse pe Nistru

Misiunea de pacificare - între structură pentru menținerea securității și garant al regimului de la Tiraspol. Interviu cu Directorul Executiv al Asociației Promo-LEX la 30 de ani de la dislocarea armatei ruse pe Nistru

La 30 de ani de la instituire, rolul misiunii de pacificare rămâne unul contestat la nivel internațional, deoarece, în toți acești ani, nu a contribuit la soluționarea conflictului sau la rezolvarea problemelor cotidiene, cu care se confruntă populația de pe ambele maluri ale Nistrului. Dimpotrivă, situația a degradat în mod constant, fiind înregistrate numeroase incidente și absolut toate au fost ignorate de către această structură, care de altfel este improprie, fiind compusă din forțele beligerante. Mai exact, misiunea de pacificare este impusă și condusă de Federația Rusă, care a fost parte în războiul din 1992 și își menține trupele militare în acest teritoriu, contrar voinței autorităților constituționale. Pe de altă parte, atât F. Rusă cât și administrația de facto a regiunii transnistrene insistă și promovează ideea eficienței acestei misiuni, chiar dacă ea nu are competențe acordate și nu corespunde standardelor Organizației Națiunilor Unite, care poartă principala responsabilitate pentru pacea și securitatea în lume. În acest context, vă propunem să citiți un interviu acordat de către Directorul Executiv Promo-LEX, Ion Manole, în cadrul căruia am discutat, printre altele, despre istoricul acestei misiuni, necesitatea de reformare și problema încălcării drepturilor omului de către această structură. 

Misiunea de pacificare de pe Nistru a fost instituită în baza unui acord de încetare a focului, semnat de către R. Moldova și Rusia, la 21 iulie 1992. Actul a fost semnat de către ex-președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, și șeful de stat de atunci al Rusiei, Boris Elțin. 

„Acest acord poate fi considerat drept un document prin care R. Moldova a capitulat în fața Armatei a 14-a a F. Ruse. Totuși, Republica Moldova a obținut semnătura președintelui rus pe un document internațional și implicit recunoașterea calității de agresor și parte în război. Pentru R. Moldova, acest fapt a însemnat, în primul rând, încetarea focului. Ulterior, s-a demonstrat că acest pas a fost corect, pentru că inclusiv Curtea Europeană de Drepturilor Omului (CtEDO) a ținut cont de acest lucru, atunci când a constatat că F. Rusă a fost implicată în războiul de pe Nistru” și este responsabilă pentru situația drepturilor omului în acest teritoriu al Republicii Moldova, spune Directorul Executiv al Asociației Promo-LEX. 

Misiune de pacificare între două părți beligerante - un NONSENS

Ion Manole consideră că nu este tocmai corect să numim misiunea de pe Nistru una de pacificare, întrucât Rusia a fost implicată în războiul de pe Nistru, din 1992. Or, în practica Organizației Națiunilor Unite din start este prevăzut ca între două părți beligerante intervine o forță neutră și imparțială. 

„Cel puțin, eu nu cunosc niciun precedent în care părțile beligerante să formeze un contingent de pacificare. În cazul nostru, am avut părți beligerante care a doua zi, tot ele, au format o misiune de pacificare comună. Este un nonsens, care demonstrează, încă odată, că acest război a fost provocat artificial împotriva R. Moldova”, a precizat Directorul Executiv Promo-LEX. 

Ion Manole a amintit că R. Moldova a capitulat pentru a opri vărsările de sânge și suferințele civililor, iar F. Rusă s-a mulțumit cu posibilitatea de a-și menține armata aici. În astfel de circumstanțe, Moscova a obținut pârghii administrative și juridice asupra teritoriului din stânga Nistrului, influențând astfel politica de la Chișinău. 

Tânărul împușcat în spate de un pacificator - caz rușinos pentru Rusia 

Unul din cele mai grave incidente din zona de securitate a avut loc la 1 ianuarie 2012, când tânărul din satul Pîrîta, Vadim Pisari, a fost împușcat mortal. Ion Manole atrage atenția că acesta este un caz rușinos pentru F. Rusă și că Moscova nu-l aduce niciodată în discuție. 

„Aceste acțiuni nici nu trebuiau să aibă loc. În primul rând, un pacificator, care nu a fost amenințat, nu poate trage într-o persoană ce nu este înarmată. Dar acest tânăr a fost împușcat în spate. Acest lucru demonstrează lașitatea militarului”, a declarat Directorul Executiv Promo-LEX. 

Menționăm că Vadim Pisari a fost împușcat în timp ce se afla la volanul unei mașini, în timp ce traversa podul de pe Nistru, în localitatea Vadul lui Vodă. Drept pretext, pacificatorul și-a justificat acțiunile prin faptul că tânărul nu s-a conformat și nu a stopat, când s-a deplasat prin postul de control.  

„În cazul în care, să-i zicem că acest tânăr nu a vrut să se oprească, nu a fost nevoie de folosirea armei de foc. Era suficient să se ceară Poliției să ia măsuri, pentru că oamenii legii erau la câteva sute de metri distanță. Acest tânăr ar fi avut parte de un proces echitabil și dacă ar fi încălcat ceva, avea să răspundă conform legilor naționale. Sancțiunea maximă putea fi o amendă și nicidecum pierderea unei vieți tinere”, a menționat Ion Manole.

Militarul care a tras în tânărul de 18 ani a reușit să fugă în Rusia și să scape de judecată. Directorul Executiv al Asociației Promo-LEX amintește că acest soldat a fost imediat evacuat din Republica Moldova, în 2012 hotarul cu Ucraina fiind liber. În aceste circumstanțe, potrivit lui, autoritățile de la Chișinău au avut posibilități limitate de intervenție.

Cazul Manole și Postica: F. Rusă refuză să achite sumele dispuse de către CtEDO

La 29 iunie 2021, CtEDO a condamnat Rusia în cazul lui Ion Manole și a lui Alexandru Postica, obligând-o să achite trei mii de euro prejudicii morale și 1 500 pentru costuri și cheltuieli. 

În iulie 2005, cei doi au fost reținuți forțat și ilegal la postul de menținere a păcii nr. 9 de pe podul peste Nistru între orașul Vadul lui Vodă și satul Coșnița. Cazul nu a trecut fără incidente. La un moment dat, fără vreun motiv, unul dintre pacificatori a tras două rafale în regim automat din arma din dotare. Situația de criză a putut fi depășită doar datorită unui polițist care a intervenit. 

Întrebat ce a urmat după ce CtEDO s-a expus, Ion Manole a declarat că: „Practic nu a urmat nimic. F. Rusă refuză să achite sumele dispuse de către CtEDO. Dar, pe de altă parte, scopul nostru nu au fost banii. Noi am vrut să demonstrăm că nu am încălcat absolut nici o regulă și nu avem nicio vină, pentru că imediat după acest incident au fost foarte multe acuzații în adresa noastră. 

Directorul Executiv Promo-LEX a precizat că F. Rusă preferă să nu vorbească despre acest incident, pentru că a fost unul incorect, ilegal și abuziv din perspectiva pacificatorilor.

Jurnaliștii - intimidați de pacificatori 

În contextul în care în zona de securitate și nemijlocit la posturile de pacificare asistăm la violarea drepturilor omului, l-am întrebat pe Ion Manole cum stau lucrurile la capitolul libertatea presei. 

„Jurnaliștii au obstacole imense pentru a-și desfășura activitatea. Este regretabil că și pacificatorii contribuie la acest fenomen, de încălcare a drepturilor omului. Cunoaștem numeroase cazuri când ei și-au permis să oprească ziariștii, să-i intimideze, să le ceară camerele sau distrugerea secvențelor video realizate. Este un abuz și este o problemă serioasă, despre care noi vorbim permanent”, a declarat Ion Manole. 

Directorul Executiv al Asociației Promo-LEX este de părere că misiunea militarilor ruși, de fapt, nu este una de pacificare, dar de suport pentru regimul de la Tiraspol, pentru ca acesta să-și consolideze controlul asupra teritoriului din stânga Nistrului. Astfel, potrivit lui, nu se admite nici o intervenție a jurnaliștilor de la Chișinău, care să reflecte liber situația reală din acest teritoriu controlat de regimul de la Tiraspol.

Misiunea de pacificare, un garant al regimului din stânga Nistrului

Actuala misiune de pe Nistru încalcă șase din cele opt principii ale OSCE care stau la baza activității pacificatorilor. Cele două care sunt respectate se referă la acordul părților și legătura cu procesul politic de soluționare a conflictului. 

„În primul rând, această misiune nu are un termen, nu putem să înțelegem nicidecum o astfel de abordare. În al doilea rând, nu este clar scopul. Mai mult, misiunile de pacificare au însărcinări inclusiv umanitare. Spre exemplu, ajută victimele conflictului, consolidează societatea, democrația și încearcă să remedieze conflictele de ordin administrativ sau juridic. În cazul nostru nu avem așa ceva”, a declarat Ion Manole. 

Directorul Promo-LEX a atras atenția că documentul moldo-rus din 21 iulie 1992 nu prevede nimic despre o așa numită ”parte transnistreană”, însă, ulterior, aceasta își face apariția în cadrul ”contingentului de pacificare. 

„Această a fost una din primele cărămizi pentru consolidarea și dezvoltarea regimului de la Tiraspol. Astfel, misiunea de pacificare a devenit un garant al regimului din stânga Nistrului. Din start s-a mers pe o pistă greșită. Lucrurile, în mod deliberat, au fost organizate în așa mod, încât conflictul să nu se rezolve niciodată și să fie create probleme autorităților de la Chișinău”, a declarat Ion Manole. 

Potrivit lui, o altă problemă constă în faptul că absolut toți pacificatorii ruși trăiesc în stânga Nistrului, iar acest fapt, demonstrează încă odată că Moscova nu are o poziție neutră în acest conflict. „Pacificatorii trebuie să fie oamenii care nu au niciun interes față de această problemă sau față de acest teritoriu”, a declarat Ion Manole. 

În contextul în care Chișinăul de nenumărate ori a cerut transformarea misiunii actuale de pacificare în una civilă, astfel încât militarii să fie înlocuiți de observatori ne înarmați și orice infrastructură militară să nu mai fie, l-am întrebat pe Ion Manole ce părere are cu privire la această propunere.

„Faptul că F. Rusă nu dorește schimbarea formatului de pacificare demonstrează, încă o dată, că scopul lor nu este pacificarea. Din agresor peste noapte să devii mediator, pacificator și garant al păcii, este o performanță, trebuie să recunoaștem. În aceste condiții, F. Rusă realizează că un contingent civil, la Nistru, care ar înlocui actualul format de pacificare, ar putea contribui foarte rapid la rezolvarea problemei transnistrene”, a precizat Ion Manole. 

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Promovarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, implementat de Asociația Promo-LEX, cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Punctele de vedere exprimate în material reflectă opinia și poziția autorilor și nu reflectă neapărat opinia și poziția National Endowment for Democracy (NED).

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Litera „Z”, simbolul invaziei Kremlinului în Ucraina, purtată de militarii ruși din misiunea de pacificare de la Nistru

Litera „Z”, simbolul invaziei Kremlinului în Ucraina, purtată de militarii ruși din misiunea de pacificare de la Nistru

 Delegația R. Moldova la CUC: Nu se admite atragerea militarilor din misiunea de pacificare în dispute politice

Delegația R. Moldova la CUC: Nu se admite atragerea militarilor din misiunea de pacificare în dispute politice

Întrunire CUC la Bender: Reprezentanții Chișinăului sesizează tentative ale Tiraspolului de modificare a formatul misiunii de pacificare

Întrunire CUC la Bender: Reprezentanții Chișinăului sesizează tentative ale Tiraspolului de modificare a formatul misiunii de pacificare

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.