Uniunea Europeană a deblocat un ajutor financiar de un miliard de euro pentru Ucraina în scopul susţinerii bugetului acesteia şi a o ajuta să facă faţă consecinţelor financiare ale invaziei ruse, a declarat luni premierul ucrainean Denis Şmîgal, citează Agerpres.
„Acest miliard de euro face parte dintr-un amplu program de ajutor financiar pentru Ucraina în valoare totală de 9 miliarde de euro. Fondurile (europene) vor ajuta la finanţarea necesităţilor bugetare prioritare”, a indicat Şmîgal într-un mesaj postat pe contul său din Telegram.
O primă tranşă de 500 milioane de euro a fost virată deja în contul Băncii Centrale a Ucrainei, potrivit premierului ucrainean, care a indicat că restul sumei este aşteptată să vină marţi, 2 august.
Consiliul Uniunii Europene a aprobat la 12 iulie acordarea unei asistenţe macrofinanciare de un miliard de euro Ucrainei în sprijinul economiei acesteia în contextul în care ţara trebuie să facă faţă unei invazii brutale a Rusiei, care a intrat deja în cea de-a şasea lună, notează Ukrainskaia Pravda.
Vezi și aceste știri

Prima tranșă din asistența de 150 de milioane de euro, virată de Comisia Europeană pe conturile R. Moldova

Consiliul European va oferi Ucrainei asistență macrofinanciară în valoare de un miliard de euro
