Liderul grupului de inițiativă al PPEM a declarat că s-ar putea organiza congresul de constituire al formațiuniii în câteva săpătămâni. La moment, potrivit lui Leancă, formațiunea se află în procesul de constituire a organizațiilor raioanle de partid. Principalul motiv care a întârziat organizarea congresului a fost alegerile locale, a mai declarat Leancă în cadrul emisiunii Pahomi de la Realitatea.MD.
„Atât timp cât am fost implicaţi în campania electorală, vă daţi seama că am avut alte priorităţi decât construcţia de partid. Imediat ce am finalizat runda a doua, am revenit la acest obiectiv. Sper foarte mult că în câteva săptămâni vom avea congresul de constituire al Partidului Popular European din Moldova”, a declarat Leancă.
Leancă nu a exclus că ar putea să mai apară probleme legate de înregistrarea formațiunii. „Mă aștept la piedici”, a mai spus acesta, fără să precizeze de la cine ar putea veni acestea.
Amintim că la mijlocul lunii martie, imediat după ce fostul premier a anunțat că a părăsit PLDM și că este în căutarea unei denumiri pentru noul partid, liberal democrații au înregistrat în calitate de mărci 3 denumiri: Partidul Popular European (PPE), Partidul Democrat Liberal (PDL) și Partidul Social Liberal (PSL).
Spre sfârșitul lunii deja în același registrul AGEPI, într-o zi au apărut 19 cereri de înregistrare a denumirilor de partid.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
