Speakerul Camerei Reprezentanților a SUA, al treilea om în stat, Nancy Pelosi a ajuns în urmă cu câteva clipe în Taipei, capitala Taiwanului după un zbor urmărit intens de milioane de oameni. Între timp, televiziunea centrală chineză a anunțat că armata a trimis mai multe avioane de luptă în direcția insulei, care ar fi trecut deja strâmtoarea Taiwanului, transmite BBC.
Aeronava cu care a călătorit Pelosi a aterizat pe aeroportul din Taipei în urmă cu puțin timp. Aceasta a fost întâmpinată de mică delegație formată din oficiali taiwanezi.
Speakerul ar urma să se întâlnească cu președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen și cu un grup de activiști pentr drepturile omului. În capitală, un mesaj de mulțumire și bun-venit a fost afișat pe unul dintre zgârie-norii din Taipei.
Este prima vizită a unui înalt oficial american în Taiwan, ultima fiind efectuată tot de un speaker al Camerei Reprezentanților, Newt Gingrich în 1997.
China a calificat de mai multe ori vizitele oficialilor americani în Taiwan drept un semnal de încurajare a mișcărilor pro-independență de pe insulă și o atingere a suveranității și integrității teritoriale.
Vezi și aceste știri

China a trimis mai multe avioane de luptă în apropierea Taiwanului, în contextul vizitei președintei Camerei Reprezentanților a SUA

Șeful armatei taiwaneze și alți șapte oameni au murit în urma prăbușirii unui elicopter în care se aflau
