Președintele Zelenski, declarații pesimiste după ce prima navă cu cereale a ajuns la Istanbul: „Nu înseamnă nimic. Economia e în comă”

Președintele Zelenski, declarații pesimiste după ce prima navă cu cereale a ajuns la Istanbul: „Nu înseamnă nimic. Economia e în comă”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut mai multe declarații pesimiste după ce prima navă cu cereale a ajuns la Istanbul. Acesta susține că a fost transportată doar o mică parte din recolta pe care Kievul trebuie să o vândă pentru a susține economia distrusă din cauza războiului, despre care spune că se află „în comă”, scrie Reuters.

Declarațiile au fost făcute într-un mesaj video adresat studenților din Australia, după ce Turcia a anunțat că inspecția navei Razoni a fost încheiată, aceasta urmând să ajungă în Liban.

Anterior, nava Razoni a plecat din portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră luni dimineața, 1 august, transportând peste 26.000 de tone de porumb către Tripoli, în Liban. Nava a putut părăsi apele teritoriale ale Ucrainei după un acord de export de cereale și îngrășăminte negociat intens de ONU între Moscova și Kiev luna trecută, un progres diplomatic rar în cadrul unui război de uzură prelungit.

Cu toate acestea, Zelenski crede că este nevoie de mai mult timp pentru a vedea dacă vor urma și alte transporturi de cereale.

„Chiar recent, datorită ONU în parteneriat cu Turcia, am avut o primă navă care exportă cereale, dar asta nu înseamnă nimic, Sperăm că tendința va continua”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a mai adăugat că Ucraina trebuie să exporte minim 10 milioane de tone de cereale pentru a putea reduce urgent deficitul bugetar, care ajunge la cinci miliarde de dolari pe lună. Turcia estimează că trei nave ar putea părăsi zilnic porturile ucrainene după plecarea navei Razoni, în timp ce ministrul ucrainean al infrastructurii a declarat că în jur de 17 nave au fost încărcate cu produse agircole și așteaptă să plece.

Ucraina speră să poată exporta 20 de milioane de tone păstrate în silozuri și alte 40 de milioane de tone din recolta aflată în curs de desfășurare.

„Războiul aproape că ucide economia. Este în comă. Blocarea porturilor de către Rusia este o mare pierdere pentru economie”, a transmis Zelenski.

Ldierul de la Kiev a avertizat anterior în repetate rânduri că Moscova ar putea încerca să obstrucționeze exporturile, în ciuda semnării acordului de luna trecută.

După invazia rusească, exporturile de cereale ale Ucrainei au fost reorientate spre transportul rutier şi fluvial cu direcţia Europa de Est, însă traderii subliniază că este nevoie de transporturile maritime pentru a creşte, în mod semnificativ, volumul livrărilor.

Amintim că, la 23 iulie, portul din Odesa a fost atacat din nou de armata rusă, de această dată cu patru rachete, care au distrus o parte din infrastructura portului comercial. Bombardamentul a avut loc la o zi de la semnarea acordurilor privind deblocarea exporturilor de cereale.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.