Curtea de Apel a decis să mențină decizia de a aplica arestul în privința fostului lider democrat Vlad Plahotniuc în dosarul denumit generic „Metalferos”. Astfel, magistrații au respins recursul avocaților învinuitului, care au contestat aplicarea acestei măsuri. Anterior, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au susținut necesitatea menținerii arestului preventiv în privința fostului politician.
În iulie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus aplicarea arestului în lipsa învinuitului, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Pronunțarea hotărârii a urmat examinării solicitării din noiembrie 2021, timp în care avocații depuneau diverse cereri, inclusiv recuzări ale judecătorilor, strămutări ale cauzei la altă instanță judecătorească, care erau transmise Curții Supreme de Justiție. Arestul ar urma să fie aplicat din data reținerii învinuitului. Potrivit PCCOCS, urmează să parvină răspunsul Interpol, care examinează și cererea procurorilor de anunțare în căutare a lui Vlad Plahotniuc, depusă în octombrie 2021. Procurorii îi incriminează acestuia în dosarul investigat un set de infracțiuni, inclusiv escrocherie, spălare de bani, crearea și conducerea unei organizații criminale.