Comisia Electorală Centrală a aprobat programul calendaristic pentru alegerile locale noi din 16 octombrie în trei sate

Comisia Electorală Centrală a aprobat programul calendaristic pentru alegerile locale noi din 16 octombrie în trei sate

Comisia Electorală Centrală a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în trei localități din data de 16 octombrie 2022.

Documentul stabilește acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru organizarea alegerilor locale noi, termenele de realizare a acestora, precum și responsabilii de fiecare acțiune pornind de la competențele principalilor subiecți implicați în procesul electoral.

Acesta urmează să fie transmis, spre informare şi realizare, în limita competențelor, partidelor politice, autorităților publice locale, precum şi organelor electorale, după constituirea lor.

În conformitate cu prevederile programului calendaristic, perioada electorală pentru alegerile locale noi începe din 8 august 2022.

Amintim că, la 16 octombrie 2022, vor avea loc alegeri locale noi în 3 localități din țară: satul Sălcuța, raionul Căușeni; comuna Ialpujeni, raionul Cimișlia și comuna Braniște, raionul Rîșcani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Scrisoare din izolator. Adresarea Marinei Tauber către cetățeni și partidul de guvernământ: „Alegerile anticipate sunt singura soluție” (FOTO)

Scrisoare din izolator. Adresarea Marinei Tauber către cetățeni și partidul de guvernământ: „Alegerile anticipate sunt singura soluție” (FOTO)

Cine dintre politicienii R. Moldova ar ocupa fotoliul de președinte, în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate (SONDAJ)

Cine dintre politicienii R. Moldova ar ocupa fotoliul de președinte, în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate (SONDAJ)

La un an de la alegerile parlamentare anticipate, PAS a prezentat raportul de activitate (VIDEO)

La un an de la alegerile parlamentare anticipate, PAS a prezentat raportul de activitate (VIDEO)

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
  • 4
    Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.