Turcia se oferă să acţioneze ca intermediar pentru comerţul cu metale între UE şi Rusia

Turcia se oferă să acţioneze ca intermediar pentru comerţul cu metale între UE şi Rusia

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei dau o şansă sectorului metalelor din Turcia să acţioneze ca un depozit şi un pod, a declarat preşedintele unei asociaţii de profil, citând interesul crescut al companiilor ruseşti dar şi al companiilor din UE care vor să vândă în Rusia via Turcia.

Cetin Tecdelioglu, preşedintele Istanbul Ferrous and Non-Ferrous Metals Exporters' Association (IDDMIB), a precizat că a crescut cererea Rusiei pentru produse din Turcia pe care nu le mai poate achiziţiona de la companiile europene şi, de asemenea, companiile turceşti au primit solicitări de la firmele europene cu privire la aprovizionarea Rusiei via Turcia, scrie Agerpres.

Tecdelioglu nu a dezvăluit numele companiilor respective, şi nici nu a precizat de câte firme ar fi vorba, dar a spus că este vorba de companii care produc cupru, aluminiu, ustensile de bucătărie şi utilaje.

„Cee ce ei (Rusia) nu pot cumpăra din Germania, Italia şi Franţa, cumpără de la noi. Separat, multe companii din UE intenţionează să îşi vândă produsele Rusiei via Turcia”, a declarat Cetin Tecdelioglu.

„Ei vor să utilizeze Turcia ca un depozit şi un pod, în timp ce Rusia vrea să se aprovizioneze cu Turcia”, a mai spus Tecdelioglu, adăugând că aceasta reprezintă o „oportunitate istorică” pentru companiile turceşti.

Datele oficiale arată că exporturile de feroase şi neferoase ale Turciei au crescut cu 33% în primele şase luni ale anului până la 8,9 miliarde de lire (495,58 milioane de dolari), fiind responsabile pentru 6,2% din exporturile Turciei. În paralel, exporturile de feroase şi neferoase ale Turciei spre Rusia au crescut cu 26% în ritm anual până la 170 milioane de dolari în primele şapte luni.

Deteriorarea relațiilor dintre dintre Occident şi China, o nouă şansă potenţială pentru Turcia

Disputa dintre Moscova şi Occident cu privire la invazia rusească din Ucraina a dat naştere la îngrijorări cu privire la o posibilă oprire a livrărilor de gaz ruseşti spre Europa, ceea ce ar putea impune închiderea unor facilităţi de producţie industrială din Europa.

Cetin Tecdelioglu a apreciat că asta ar putea crea o nouă oportunitate pentru exportatorii turci de produse din metal.

Turcia a criticat invazia rusească din Ucraina, a trimis drone Ucrainei şi a încercat să faciliteze discuţiile de pace între părţi. Pe de alt parte, Turcia nu a sprijinit sancţiunile occidentale impuse Moscovei şi încearcă să menţină legături strânse cu Rusia în domeniul schimburilor comerciale, energiei şi turismului.

În plus, relaţiile dintre Occident şi China s-au deteriorat şi ele după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, ceea ce potrivit lui Tecdelioglu creează o nouă şansă potenţială pentru Turcia. „Am primit deja semnale cu privire la unele oportunităţi”, a spus Tecdelioglu.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cadoul lui Putin pentru Erdogan: O companie rusă anunță că va transfera miliarde de dolari pentru construcția unei centrale nucleare în Turcia

Cadoul lui Putin pentru Erdogan: O companie rusă anunță că va transfera miliarde de dolari pentru construcția unei centrale nucleare în Turcia

Criza cerealelor, soluționată? Ucraina, Turcia și ONU au semnat documentul care dă undă verde la export. Următoarea e Rusia

Criza cerealelor, soluționată? Ucraina, Turcia și ONU au semnat documentul care dă undă verde la export. Următoarea e Rusia

Putin și Erdogan s-au întâlnit la Soci. Președintele Turciei este primul lider din NATO primit în Rusia de la începutul războiului

Putin și Erdogan s-au întâlnit la Soci. Președintele Turciei este primul lider din NATO primit în Rusia de la începutul războiului

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
  • 2
    MoldovaGaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Livrările au fost limitate cu peste 30%
  • 3
    Consulatul rus din New York a fost vandalizat cu vopsea roșie (FOTO, VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.