Militarii moldoveni vor participa în cadrul Misiunii de menținere a păcii din Republica Libaneză

Militarii moldoveni vor participa în cadrul Misiunii de menținere a păcii din Republica Libaneză

Începând cu 15 august curent, militarii moldoveni vor participa în cadrul Misiunii de menținere a păcii din Republica Libaneză – Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL). Despre aceasta a anunțat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, într-o postare pe Facebook.

Ministrul a precizat că se poartă negocieri cu Uniunea Europeană privind participarea militarilor moldoveni și în misiunea din Bosnia și Herțegovina.

La fel, a mai menționat că Armata Națională este pregătită să detașeze un contingent de geniști pentru misiunile de deminare post conflict în Ucraina.

Potrivit lui Anatolie Nosatîi, în rezultatul cooperării bilaterale cu instituțiile de apărare din statele vecine și statele membre UE și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), prin intermediul Instrumentului European pentru Pace (EPF European Peace Facility), în anul 2021, au fost alocate Ministerului Apărării 7 milioane de euro pentru dotarea echipelor de deminare, a unui detașament medical mobil, precum și a trei puncte medicale din cadrul unităților militare ale Armatei Naționale.

În același context, pentru anul 2022, au fost aprobate 40 de milioane de euro pentru implementarea unor proiecte ce țin de achiziții de echipament de logistică, vehicule militare, echipament de comunicații, apărare cibernetică, stații radio etc.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.