A mai rămas doar o zi până la referendumul care poate hotărî viitorul Greciei. Ce spun sondajele de opinie

A mai rămas doar o zi până la referendumul care poate hotărî viitorul Greciei. Ce spun sondajele de opinie

A mai rămas doar o zi până la referendumul care poate hotărî viitorul Greciei în zona euro sau în afara ei. Campania celor două tabere, încheiată ieri seară prin uriaşe mitinguri la Atena, a lăsat electoratul profund divizat, scrie antena3.ro.

Sondajele de opinie acordă un foarte mic avantaj votului pentru "Da", însă diferenţa este cu mult sub marja de eroare.

Rezultatul de duminică este aşteptat cu sufletul la gură, nu doar în Grecia, ci în întreaga Europă.

În faţa Parlamentului din Atena, aproape 25.000 de simpatizanţi ai guvernului şi ai alianţei Syriza şi-au exprimat hotărârea de a vota "NU" la referendum. Invitaţii de onoare au fost premierul Alexis Tsipras şi câţiva miniştri şi alţi demnitari.

Premierul şi-a reluat teza din ultimele zile: un vot negativ la referendum NU va însemna ieşirea din zona euro sau chiar din Uniunea Europeană.

Manifestanţii s-au arătat convinşi că doar votul pentru NU poate salva ţara de la dezastru.

La mai puţin de un kilometru, susţinătorii votului pentru "Da" s-au regrupat la vechiul stadion olimpic. Mulţimea era ceva mai puţin numeroasă decât la parlament, dar la fel de hotărâtă.

Participanţii şi-au exprimat ataşamentul faţă de Uniunea Europeană şi au criticat sever guvernul lui Tsipras.

Forţele de ordine s-au mobilizat pentru a separa cele două manifestaţii, dar unele tulburări izolate s-au produs numai în zona mitingului pentru "Nu". Câteva zeci de anarhişti au început să arunce cu pietre şi obiecte diverse în poliţişti, dar aceştia i-au liniştit rapid cu sprayuri iritante şi grenade de şoc.

Între timp, funcţionarii locali din toată ţara au lucrat fără odihnă la amenajarea secţiilor de votare, pentru ca referendumul să se desfăşoare în ordine, deşi a fost pregătit în doar câteva zile. Astăzi, pentru alegătorii greci, este o zi de reflecţie, în care campania şi sondajele sunt interzise.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin:  I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski

În 2020, veniturile din vânzări ale IMM-urile din Moldova au constituit peste 39% din totalul pe economie (GRAFIC)

În 2020, veniturile din vânzări ale IMM-urile din Moldova au constituit peste 39% din totalul pe economie (GRAFIC)

Advertoriale
Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Uleiul, mai ieftin cu circa 15 lei! Prețurile afișate în magazine, după valul de scumpiri (FOTO)
  • 2
    Cea de-a treia licitație pentru chioșcurile din capitală aduce în bugetul municipal 11 mil de lei. Cel mai scump loc a ajuns la 1,12 mil de lei
  • 3
    Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău
  • 4
    Rusia a testat o rachetă hipersonică Zircon pe o distanță de 1.000 de kilometri (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.