
Islanda renunță la blasfemie
Parlamentul Islandei a aprobat vineri cu o largă majoritate depenalizarea blasfemiei, măsură destinată promovării libertății de expresie după atentatul comis în ianuarie la Paris contra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, scrie antena3.ro.
・
Articolul abrogat din Codul Penal prevedea o amendă sau până la trei luni de închisoare pentru orice persoană „care își bate joc în public sau dezonorează doctrina sau cultul" unui grup religios recunoscut. Inițiativa legislativă a fost prezentată în februarie de Partidul Piraților, în urma atentatului comis de doi jihadiști la Paris contra publicației Charlie Hebdo și soldat cu moartea a 12 persoane. „Libertatea de expresie este una din pietrele de temelie ale democrației. Este un punct fundamental într-o societate liberă ca oamenii să se poată exprima fără să se teamă de vreo pedeapsă, din partea autorităților sau a altora", a declarat în cursul prezentării textului Partidul Piraților, care dispune de trei locuri în parlamentul de la Reykjavik și care se bucură de un trend ascendent în sondajele de opinie.