Cultura violului - complex de credințe care încurajează agresiunea sexuală masculină și încurajează violența împotriva femeilor.
Autor:
Felul în care ministrul a ales să răspundă la această întrebare îl consider nelalocul lui, chiar dacă, presupun, s-a străduit s-o facă într-un mod cât de se poate de diplomat și neutru, punând accent pe faptul că „în pofida la”, totuși a fost dispusă desfășurarea unei anchete interne.
Explic - în vremurile în care trăim, cu mișcări de amploare ca #MeToo, care au influențat mult felul în care sunt în prezent tratate subiectele ce țin de hărțuirea sexuală - cu mai multă atenție, seriozitate și empatie - să invoci anonimatul ca motiv, chiar și dacă legea prevede astfel, de a nu lua în serios plângerea unei victime, este să arăți că nu înțelegi gravitatea problemei, dar și că nu-ți pasă.
Într-o societate încă patriarhală care este Moldova, cu o cultură a violului adânc înrădăcinată, femeile evită să depună plângeri atunci când devin victime ale hărțuirii sexuale sau violului. Cauzele sunt multiple: de la rușine, frica de blamare și stigmatizare, teama de a nu deveni subiectul glumelor și discuțiilor, la neîncrederea că li se va face dreptate.
Anonimatul devine deseori singura cale pentru o femeie victimă a hărțuirii spre reziliență și recăpătare a demnității umane. În acest context, faptul că ministrul pomenește anonimatul ca fiind motiv de a nu acorda atenție unei sesizări de hărțuire sexuală, este descurajant pentru femeile care sunt sau au fost victime ale hărțuirii.
Autor:
Pe de altă parte, deși condamnabilă, poziția ministrului este oarecum clară. Istoric, hărțuirea sexuală a femeilor a fost tratată ca o problemă minoră. Asta, în cele mai fericite cazuri. De regulă, ori nu-și punea nimeni întrebări asupra acestor comportamente, ori orice atenție sexuală nedorită ni se servea ca „atenție”. Mai nou, ca să nu ne simțim ofensate (a se citi cu note de zeflemea în voce) ni se explică de ce n-ar trebui să ne simțim hărțuite, ci să ne bucurăm că trezim emoții la sexul opus. Ceea ce demonstrează încă o dată fapul că femeia și corpul său continuă să fie tratate ca bunuri comune - dacă i-ai plăcut bărbatului, și nu contează dacă ție asta îți place sau nu, el se simte autorizat să ți-o arate în mod activ, fără a-ți cere permisiunea.
Legile nu sunt perfecte. Ele pot fi învechite, neadaptate timpurilor. E de datoria autorităților, liderilor, celor care au acces la putere și la microfon, să fie sensibili și să înțeleagă necesitățile prezentului, să denunțe lacunele legislative, să acționeze în favoarea tuturor cetățenilor și, mai ales, în favoarea celor cărora li s-a negat prea mult timp niște drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la propriul corp.
Autor:
E și trist, și revoltător, și nedrept că un ministru nu a găsit cuvintele potrivite pentru a vorbi despre o plângere de hărțuire sexuală așa cum ne-am fi așteptat să vorbească un om cu o astfel de poziție. Cuvinte ce ar fi putut să le împuternicească pe femeile care activează în Armata Națională, care le-ar fi trimis un semnal clar că sunt auzite și înțelese. E mai ușor, însă, să te ascunzi după cuvinte cazoane, care speri că te vor proteja.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.