*Acest material este sponsorizat

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Odihnă, sport, instruire, educație financiară, exemple de provocări și reușite - toate din viață și multă, multă comunicare cu semenii! De toate acestea au beneficiat tinerii participanți la tabăra FinEdu Camp 2022. Pentru a împărtăși tinerilor experiența proprie de gestionate a finanțelor, organizatorii taberei l-au invitat pe Lilian Guzun, CEO Iute Credit, compania care este și partenerul general al acestui proiect destinat elevilor. 

Atunci când s-au înscris la tabără, copii au fost rugați să spună ce teme din domeniul financiar îi interesează cel mai mult - investițiile personale fiind unul dintre subiectele, pe care toți le-au menționat, ne-a explicat organizatoarea, FinEdu Camp 2022, Veronica Sirețeanu. „Astfel, noi am decis să-l invităm pe fie Lilian Guzun, deoarece știam despre experiența lui bogată în ceea ce ține atât de investițiile personale, cât și de experiența de viață”, spune Veronica.

Într-o atmosferă caldă și o discuție ca între prieteni, Lilian Guzun le-a povestit adolescenților despre managementului finanțelor, explicându-le, prin propriile exemple, cum ia deciziile, atunci când vine vorba despre efectuarea unor investiții.  „Este un exemplu foarte bun de educație interactivă, unde copiii nu doar ascultă, dar și sunt membri activi ai discuțiilor. Eu sunt de părere că cea mai bună investiție este investiția în copiii noștri și în educația lor”, punctează Lilian Guzun, CEO Iute Credit. 

Tinerii au avut șansa să învețe care sunt regulile de evitare a unor investiții proaste, de ce trebuie să țină cont pentru ca banii să lucreze și ce capcane îi pândesc pe investitori. 

Iată ce impresii ne-a împărtășit una dintre participantele la tabăra FinEdu Camp 2022,  Adelina Corolenco, după discuția cu Lilian Guzun: „Este binevenit, mai ales pentru tinerii care chiar doresc să se dezvolte în anumite domenii -  de exemplu să deschidă un start-up, sau să aplice la un grant pentru o bursă ceva - lucruri, care cu adevărat sunt un pic majore. Toate lucrurile au fost spuse simplu - nu au venit complicat, nu au venit spuse cu înfrumusețări, au fost așa cum au trebuit să fie - asta este, într-un fel, și frumusețea oamenilor experimentați, care pot să discute cu noi”.

Chiar noi am fost curioși și l-am întrebat pe Lilian Guzun,  mai in glumă, mai in serios, care este cel mai bun sfat financiar primit vreodată,  la care Lilian ne-a spus: „Să nu cauți cele mai bune sfaturi financiare”.

Nu există școală mai eficientă decât cea în care învățăm prin exemple, lucru perfect valabil, atunci când obiectul de studiu este inteligența financiară. Aceasta se însușește cel mai bine prin acțiuni concrete și exemple din practică, de care participanții în cadrul taberei de vară FinEdu Camp 2022 au avut parte din plin.

P.

Vezi și aceste știri
100.000 de clienți au ales aplicația MyIute de la IuteCredit. Cum răsplătește compania cu premii generoase abordările ecologice (VIDEO)

100.000 de clienți au ales aplicația MyIute de la IuteCredit. Cum răsplătește compania cu premii generoase abordările ecologice (VIDEO)

INTERVIU: IuteCredit își digitalizează serviciile și își propune să creeze prima Bancă Digitală din Moldova (VIDEO)

INTERVIU: IuteCredit își digitalizează serviciile și își propune să creeze prima Bancă Digitală din Moldova (VIDEO)

IuteCredit a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al băncii Energbank din Republica Moldova

IuteCredit a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al băncii Energbank din Republica Moldova

Advertoriale
Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.