42 de intervenții în 12 ore: Toate subdiviziunile de salvatori ale IGSU, implicate în lichidarea consecințelor ploii

42 de intervenții în 12 ore: Toate subdiviziunile de salvatori ale IGSU, implicate în lichidarea consecințelor ploii

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au început să fie solicitați pentru ajutor începând cu ora 17:00 a zilei de miercuri când Chișinăul a fost acoperit de ploi abundente și vând puternic. Timp de 12 ore, până la ora 5:00 dimineața, au avut loc 42 de intervenții pentru pomparea apei sau înlăturarea copacilor căzuți. 

Din totalul celor 42 de chemări, 38 au fost intervenții pe teritoriul municipiului Chișinău. În 21de cazuri a fost pompată apa, iar în altele 19 - au fost defrișați copacii doborâți de intemperie.

La fel, angajații IGSU au înlăturat acoperișul unui balcon căzut într-un apartament, care risca să traumatizeze persoane. Mai mult, o ambulanță  blocată în noroi pe str. Varnița 16/1 din Chișinău a fost tractată de salvatori pentru a-și putea continua drumul.

Pentru înlăturarea efectelor precipitațiilor abundente în municipiul Chișinău  au fost antrenate toate subdiviziunile IGSU.  În total pentru lichidarea consecințelor, în capitală au fost implicați 44 de angajați cu 13 unități de tehnică.

Amintim că ploaia de marți a făcut ravagii în Chișinău. Mai mulți copaci au fost doborâți la pământ, unele mașini au fost strivite de arbori, câțiva locatari s-au trezit cu subsoluri pline cu apă, iar transportul public a fost parțial blocat.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați să intervină la pomparea apelor și defrișarea copacilor căzuți în urma precipitațiilor abundente, nu doar în Chișinău, dar și în mai multe raioane din țară. 

Din nefericire, precipitațiile au provocat și un deces în Chișinău. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice. Totul s-a întâmplat în timp ce acesta se deplasa spre casă. 

Precizăm că a doua zi, CSE Chișinău s-a întrunit în ședință și a decis că din Fondul de Rezervă al municipiului Chișinău vor fi alocate 2,5 milioane de lei pentru lichidarea consecințelor ploii din 9 august.La fel, membrii comisiei au demarat evaluarea pagubelor, inclusiv în cazul clădirilor unde au fost deteriorate acoperișurile și subsolurile. În plus, a fost stabilit și termenul de trei zile pentru lichidarea consecințelor cauzate de intemperiile de marți. În acest sens s-a decis instituirea unui program special extins pentru muncitorii din cadrul serviciilor municipale implicate în lucrări, cu remunerare pentru orele lucrate suplimentar.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
CSE Chișinău: Pentru lichidarea consecințelor ploii din 9 august, sunt alocate 2,5 mil. de lei din Fondul de Rezervă al capitalei

CSE Chișinău: Pentru lichidarea consecințelor ploii din 9 august, sunt alocate 2,5 mil. de lei din Fondul de Rezervă al capitalei

Trei zile - termenul pe care l-a oferit primarul capitalei serviciilor municipale, pentru a înlătura consecințele ploii

Trei zile - termenul pe care l-a oferit primarul capitalei serviciilor municipale, pentru a înlătura consecințele ploii

Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)

Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)

Plouă cu găleata în Chișinău: Străzile capitalei s-au transformat în adevărate râuri (VIDEO)

Plouă cu găleata în Chișinău: Străzile capitalei s-au transformat în adevărate râuri (VIDEO)

Germania declară „închisă” chestiunea achitării reparațiilor de război către Polonia, afirmă repetat șefa diplomației de la Berlin

Germania declară „închisă” chestiunea achitării reparațiilor de război către Polonia, afirmă repetat șefa diplomației de la Berlin

Maia Sandu va participa la Summitul inaugural al Comunității Politice Europeane, o inițiativă a lui Emmanuel Macron

Maia Sandu va participa la Summitul inaugural al Comunității Politice Europeane, o inițiativă a lui Emmanuel Macron

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cum arată cererea, prin care cetățenii vor solicita compensații pentru achitarea facturii la energie și ce date trebuie introduse (DOC)
  • 2
    Președinția reacționează la înregistrarea video în care ar apărea șefa statului, Maia Sandu: „O manipulare de tip deepfake”
  • 3
    Premierul României: Putem să dăm Republicii Moldova până la cinci milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult
  • 4
    Ucraina raportează noi succese pe frontul de sud. Trupele Kievului au înaintat zeci de kilometri de-a lungul râului Nipru (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.