SUA va oferi R. Moldova un grant de 63 de mil. de dolari pentru creșterea economică și consolidarea democrației

SUA va oferi R. Moldova un grant de 63 de mil. de dolari pentru creșterea economică și consolidarea democrației

R. Moldova va beneficia de o finanțare suplimentară de 63 de milioane de dolari din partea Guvernului SUA, sub formă de grant. În acest sens, la ședința din 10 august, a dat curs inițierii negocierilor și aprobarea semnării a două Amendamente la Acordul de asistență pentru consolidarea democrației participative și la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană, acorduri semnate a 28 septembrie 2016. Termenul de implementare este 31 decembrie 2025.

Amendamentul la Acordul de asistență pentru consolidarea democrației participative prevede acordarea unei finanțări adiționale în valoare de 16,7 milioane dolari, majorând valoarea totală a Acordului la circa 113 milioane dolari.

Sumele urmează fie utilizate în scopul sporirii implicării cetățenilor, consolidarea receptivității instituțiilor publice și reducerea vulnerabilității instituțiilor și proceselor democratice.

De asemenea, va fi suplimentată și valoarea totală a Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare pentru creșterea economică durabilă ancorată în integrarea europeană, prin Amendamentul aprobat, cu 46,3 milioane dolari.

Alocarea acestor resurse va majora fondurile totale angajate până în prezent în baza Acordului la circa 153,2 milioane dolari, asistență nerambursabilă.

Resursele financiare vor fi utilizate pentru sporirea accesului la piața Uniunii Europene și alte piețe internaționale și creșterea competitivității în sectoarele transformatoare.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.