Embargourile Rusiei asupra produselor moldovenești. Retrospectiva restricțiilor politice cu față de „bau-bau” economic

Embargourile Rusiei asupra produselor moldovenești. Retrospectiva restricțiilor politice cu față de „bau-bau” economic

De-a lungul anilor, Republica Moldova a fost ținta mai multor restricții comerciale venite din partea Federației Ruse. Unele decizii au vizat categorii întregi de producție, altele s-au referit la  doar câteva companii sau loturi de marfă. Astfel, embargourile impuse de Moscova au fost adevărate lovituri aplicate sectorului agricol și a ramurii vinicole autohtone. AGORA a analizat și îți prezintă deciziile comerciale restrictive ale Rusiei care au avut impact asupra economiei moldovenești. 

Embargoul din 2006 - Vinurile moldovenești au fost interzise în Rusia

În anul 2006, Federația Rusă a aplicat, pentru prima dată, un embargo pe vinurile moldovenești. Interdicțiile nu au vizat companiile din Transnistria, iar delegația moldovenească plecată la Moscova să rezolve problema a fost ignorată de factorii de decizie de acolo.

Medicul sanitar șef de atunci al Rusiei, Ghenadi Onișcenko, a spus că vinurile moldoveneşti, ca şi cele georgiene, ar prezenta pericol pentru sănătatea consumatorilor dun Rusia. O declaraţie similară a avut la moment şi ministrul rus de Interne, Raşid Nurgaliev, care a susţinut că, anual, 42.000 de cetăţeni (circa o sută zilnic) mor din cauza alcoolului contrafăcut, scria Europa Liberă atunci.

În schimb, reprezentanții Agenției Moldova-Vin susțineau că, în 2005, toate din cele 170 de acte întocmite de autoritățile ruse în privința vinurilor moldovenești dețineau cerințele normative și cele tehnologice. Mai mult, reprezentanții Chișinăului erau de părere că, în cazul unei astfel de situații urma să fie stopat doar importul partidei în care a fost constatată neregula.

Industria vinului în acel moment valora până la 25% din PIB-ul țării iar 80% dintre produsele vinicole erau exportate în Rusia, scria Radio Free Europe.

În consecință, balanța comercială a țării a ajuns deficitară, înregistrând pierderi de aproape 200 de milioane de dolari, din ianuarie și până în noiembrie 2006, după ce, în aceeași perioadă a anului 2005, înregistrase un surplus de 86 de milioane de dolari. De asemenea, producția în industria vinului a înregistrat o scădere de 63%, în comparație cu anul 2005, iar producția industrială a scăzut per total cu 6,9%. 

După un an și jumătate de interdicții și restricții, embargoul rusesc asupra vinurilor a fost ridicat. Decizia însă nu a fost aplicată imediat.

Embargo 2013 - Vinul moldovenesc, din nou ținta interdicțiilor

Un alt embargo asupra vinurilor a urmat în anul 2013. Decizia de a interzice vinurile moldovenești pe piața rusă a fost luată în ajunul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a Republicii Moldova, la Summitului de la Vilnius. Totuși, Chișinăul a semnat acest acord care i-a permis să atenueze puțin efectele embargoului.

Rospotrebnadzor a anunțat că testele de laborator au demonstrat că în loturile de vinuri importate în ultimele zile s-ar fi depistat un conținut sporit de dibutilftalat, substanță nocivă care afectează, în special, rinichii și ficatul. Șeful serviciului sanitar rus, Ghenadi Onișcenko, a afirmat că interdicția va fi pe termen nedeterminat, citat de Interfax.

Atunci, Directoarea Centrului Naţional pentru Verificarea Calității Producției Alcoolice, Rodica Sturza, susținea că aceste afirmații sunt lipsite de temei.

„Noi am verificat toate partidele care au plecat, în special în ultimele zile şi nu am depistat niciun fel de încălcări ale normelor, iar afirmaţiile, precum că depăşesc de 70-80 de ori normele maxime admisibile sunt aberante”, scria publika.

În luna martie, Serviciul federal rus a anunțat că interdicția este eliminată doar în cazul unor companii din regiunea Gagauz-Yeri. Treptat, unele vinării și-au redobândit dreptul de a exporta produse vitivinicole în Rusia.

În prima jumătate a anului 2014, vinificatorii moldoveni au înregistrat pierderi de două milioane de euro, ca urmare a restricțiilor la import impuse de Federația Rusă.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, Rusia ocupa atunci locul 2, procurând producție alcoolică moldovenească de 45,33 milioane de dolari, până la impunerea embargoului din septembrie, sau cu 25,7% mai puțin decât cu un an mai devreme.

Ca urmare a acestui embargo, Comisia Europeană a propus deschiderea completă a pieței Uniunii Europene pentru vinurile moldovenești, de la 1 ianuarie 2014, încă înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere între UE și Republica Moldova și a Acordului privind zona de liber schimb.

Anul 2014 - Rusia și-a închis porțile pentru importurile de fructe, legume, conserve și carne

În anul 2014, agricultorii s-au confruntat cu noi decizii comerciale restrictive ale Rusiei. Astfel, piața rusească și-a închis încet porțile, impunând țării noastre embargouri la fructe, legume, vin și carne.

Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Federaţia Rusă a interzis importul de carne procesată de porc din Republica Moldova, pentru nerespectarea normelor Uniunii Vamale. Totuşi, impactul acestuia a fost limitat, având în vedere volumul exportului relativ mic de mezeluri şi carne pe piaţa rusă.

În luna iulie, după semnarea Acordului de Asociere cu UE,  Federația Rusă a interzis importul de mere, pere, gutui, caise, cireșe, piersici, nectarine, prune și porumbar din Republica Moldova. 

Ulterior, au fost oprite importurile de conserve de fructe şi legume din Republica Moldova. Administraţia Rospotrebnadzor şi-a argumentat decizia făcând referire la încălcarea legislației ruse cu privire la protecția drepturilor consumatorilor, fără a oferi detalii concrete.

Consecințele restricțiilor impuse de Federația Rusă asupra producătorilor din Republica Moldova au devenit tot mai evidente. Astfel, compania de producere a conservelor din Criuleni, spre exemplu, a anunțat că a fost nevoită să-și sisteze activitatea, iar cei 300 de angajați au fost trimiși în concediu forțat, spunea directorul fabricii de conserve din Criuleni, Ilia Vaindrug, la o conferinţă de presă.

La sfârșitul lunii octombrie, Rusia a mai aplicat o lovitură economică Republicii Moldova. Serviciul federal de control veterinar şi fitosanitar de la Moscova, Rosselhoznadzor, a decis introducerea restricțiilor pentru toate importurile de carne din Moldova. Și de această dată, autoritățile din Rusia și-au argumentat decizia prin faptul că „producţia moldovenească nu corespunde standardelor şi pune în pericol sănătatea cetăţenilor ruşi”. 

Totuși, consecințele au fost mult mai mici în comparație cu restricțiile care vizează fructele și legumele, întrucât Chişinăul exporta anual doar aproximativ 3.000 de tone de carne în Federaţia Rusă.

La începutul anului 2015, autoritățile ruse au selectat treptat întreprinderi care au primit dreptul de export a fructelor și legumelor în Federația Rusă.

Anul 2022 - Rusia a impus două interdicții pentru importurile din Moldova

Pe parcursul anilor, autoritățile sanitare din Rusia au impus mai multe embargouri doar pentru câteva companii sau categorii de produse. În alte cazuri, loturile de import care erau considerate neconforme erau distruse.

 În 2022, Republica Moldova a devenit din nou ținta unui embargo total pe segmentul produselor avicole. Începând cu 1 februarie, Rusia a introdus restricții temporare la importul de ouă, păsări vii, carne de pasăre și orice fel de produse din carne de pasăre din Republica Moldova.

O decizie în acest sens a fost luată de Serviciul de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor), care a argumentat-o prin focarul de gripă aviară, depistat recent într-un sat din țara noastră. 

De asemenea, a fost interzisă furnizarea în Rusia de echipamente folosite pentru păstrarea, sacrificarea și tăierea păsărilor. Totodată, este interzis tranzitul păsărilor vii din Moldova prin teritoriul Rusiei.

Totuși, această interdicție ar putea avea consecințe reduse, în contextul în care țara noastră nu exportă în Rusia carne și produse din carne de pasăre deja de un deceniu, iar în datele internaționale figurează doar cantități de câteva zeci de kilograme.Mai mult, ouăle de pasăre nu figurează că ar fi exportate în Federația Rusă deja de două decenii, scrie Mold-Street.

Cu o situația mai dramatică s-ar putea confrunta sectorul agricol din R. Moldova. Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a anunțat că din 15 august sistează „temporar” importul de fructe și legume provenite din aproape toate raioanele R. Moldova, inclusiv din autonomia găgăuză.

Directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu Musteața, a declarat că Agenția nu primit o notă oficială din partea Rosselhoznadzor, în ceea ce privește interdicția de import a fructelor și legumelor moldovenești.

Potrivit directorului ANSA, după recepționarea notei, Agenția va analiza fiecare raion pentru a stabili motivul interdicției impuse.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă

Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă

Rusia interzice importurile de produse agricole din aproape toată Moldova

Rusia interzice importurile de produse agricole din aproape toată Moldova

Federația Rusă a interzis temporar importul producției avicole din Republica Moldova

Federația Rusă a interzis temporar importul producției avicole din Republica Moldova

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 2
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
  • 3
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 4
    Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.