„Papalugo sui-te la cer și deschide porțile sale și ne trimite ploaie de sus, ca să crească grâul și păpușoiul, mălaiul și altele”.
Autor:
Cuvintele de mai sus reprezintă o rugă a țăranilor moldoveni din sec. XVIII, amintită de domnitorul Dimitrie Cantemir în celebra lucrare „Descrierea Moldovei”. Spusă deseori „vara când este secetă cu primejdie pentru semănături”, aceasta este probabil singura soluție care a trecut testul timpului și rămâne utilizată până în prezent.
Clima Basarabiei, moderată și nu prea
La școală am învățat cu toții că teritoriul dintre Prut și Nistru se află în zona de climă temperată care, în mod normal, oferă ierni geroase și veri calde. Într-un cuvânt condiții prielnice și avantajoase pentru agricultură.
Dar clima temperată brusc dispare din mintea noastră când apare seceta, iar aceste îngrijorări nu sunt o noutate. Astfel, le putem găsi menționate într-o broșură publicată la 1929, de către agronomul Nicolae Frolov, păstrată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.
„Dvs. desigur ați auzit această legendă. Se zice: „Țara s-a transformat într-un deșert; fluviile și afluenții lor au scăzut: izvoarele au secat; pământul s-a uscat; în loc de pâine cresc buruene vătămătoare; buna stare a dispărut și lumea a început să purceadă cu cerșitul”. În sprijinul acestor povești aduc dovezi: datinele strămoșești, cum că în trecut a fost cu totul altfel, și clima a fost mult mai umedă”, afirma Florov.
Autor:
În cadrul unei întruniri a breslei sale de la Chișinău, agronomul a oferit drept exemplu anul 1891, când o secetă majoră a lovit și Basarabia, iar unii climatologi deja afirmau că „o stabilire eventuală a unei clime africane la noi ar fi adevărată”. Cu toate acestea, în deceniul următor, îngrijorarea a dispărut, datorită anilor bogați în ploi, care au oferit o perioadă de aur agriculturii, unii dintre fermieri nereușind să culeagă toată roada de pe câmp.
„Astfel, mereu se repetă același lucru: când vine valul setos, lumea se plânge; iar când acest val se înlocuiește cu alt - ploios, nivelul fluviilor se ridică și plângerile se potolesc”, mai adaugă acesta.
Probabil optimist de fire, Frolov ne spune că episoadele de secetă nu ar vorbi atât despre o înrăutățire a climei în sensul că ar deveni tot mai secetoasă, dar mai degrabă că ar fi rezultatul unor „oscilații în plus sau în minus a precipitațiunilor”. În acest sens, datele pentru anii 1854 – 1946, citate de un alt cercetător, de această dată sovietic, pe numele său F. Kașnikov, arată că seceta a fost prezentă în mai mult de 1/3 din această perioadă, 16 ani dintre aceștia fiind foarte secetoși.
Chiar și așa, clima din Basarabia a fost considerată ca fiind una propice pentru agricultură, care alături de alte măsuri ar permite obținerea unor rezultate miraculoase.
„Învoielile naturale ale Moldovei îs deosăbit de prielnice pentru dizvoltarea gospodăriei sătești și căpătarea roadelor înalte ale tuturor culturilor de câmp cultivate, viilor și livezilor de fructe. Teritoriul republicii îi situat în zona climei temperate. Aici îi multă căldură și lumină. Perioada de vejetație îi lungă. Solurile îs relativ rodnice”, nota savantul sovietic, în cadrul unui discurs ținut la un Congres al agricultorilor (n.r. - adaptat din grafia chirilică).
Autor:
Două secete majore
În general, perioada anilor 1918 – 1946 a fost marcată de nouă ani de secetă, dintre care doi au adus pagube foarte mari în agricultura regiunii. Spre exemplu, seceta din 1928, a afectat în linii mari zona de sud a Basarabiei, punând întreaga populație a regiunii în risc de foamete. Presa din epocă relata despre implicarea Crucii Roșii Române care a organizat o rețea de cantine sociale ce au asigurat hrana necesară populației pentru cinci luni.
O altă secetă, rămasă în memoria colectivă în special pentru foametea organizată, avută loc în aceeași perioadă, este cea din anul 1946, apărută ca urmare a unei toamne și ierni sărace în precipitații.
„Depunerile din perioada de vară din pricina temperaturilor înalte, caracterului torențial al ploilor, reliefului deluros, solurilor spălate și agrotehnicii joase a cultivării plantelor agricole de asemenea nu formează în sol rezerve de vlagă (umiditate – n.r.)”, susținea savantul Kașnikov.
Autor:
Acesta susține că pagubele aduse agriculturii de către seceta din 1946 au fost resimțite în aproape toate ramurile domeniului, fiind afectate până și culturi multianuale sau cunoscute ca fiind rezistente la secetă.
Soluțiile propuse
Ambii savanți recunosc însă că particularitățile climei sunt potrivite pentru agricultură, în timp ce „măsurile de luptă cu seceta în Moldova” nu mai trebuie amânate.
„Pentru căpătarea roadelor mari și statornice ale tuturor culturilor agricole trebuie de înfăptuit energic sistema de măsuri, care garantează îngrămădirea maximală și păstrarea umezelii în sol, cheltuirea ei dreaptă, selecția și înrădăcinarea culturilor și sorturilor rezistente la secetă, ridicarea culturii agricole și lărgirea suprafețelor irigate”, susținea Kașnikov.
La rândul său, profesorul Florov este mai pragmatic și afirmă că lupta contra secetei trebuie să fie considerată în primul rând „o chestie agronomică”.
„Lupta cu seceta trebuie să fie organizată pe baza măsurilor pur agronomice, sprijinindu-se pe studii speciale experimentale, cari trebuie să stabilească norma de exploatare a pământului, cea mai potrivită și adoptată la natura regiunii, la clima ei, solul ei, adică: metoda de cultură, asolament, îngrășăminte, sămințe rezistente la secetă, etc.”, nota Frolov.
Autor:
Astfel, o primă măsură de luptă, a fost considerată extinderea sistemelor de irigații, văzut drept o soluție cu adevărat miraculoasă. Respins în interbelic din cauza costurilor imense, acesta a fost dezvoltat în perioada sovietică.
Astfel doar în 1946, a fost restabilită irigația pe 4.500 de hectare de teren arabil, iar în anii următori situația s-a îmbunătățit constant, Moldova ajungând să fie numită drept „grădina înfloritoare” a Uniunii Sovietice.
O altă soluție în lupta cu seceta a fost împădurirea, susținută preponderent de savantul sovietic F. Kașnikov și cu reținere de profesorul Florov. Astfel, în timp ce Kașnikov afirma că împădurirea este importantă pentru că permite îmbunătățirea calității solurilor, taie din puterea vântului și asigură îngrămădirea unor rezerve de umezeală în pământ, Florov susținea că din contră, pădurile ar încetini scurgerea apelor la suprafața pământului și ar micșora temperatura medie anuală a solului, mărind în același timp umezeala.
În același timp, cercetătorul sovietic afirma că o altă măsură ar viza în general o schimbare în ceea ce privește măsurile de utilizare a pământului, acesta pledând pentru o abordare mai rațională. Astfel, a fost propusă o schimbare în rotația culturii, aratul culturilor prin utilizarea unui „dispărțitor” la adâncimea nu mai mică de 20 – 22 cm sau folosirea la semănat a unor sorturi înalt roditoare, adaptată la particularitățile climatice.
„Știința agronomică și experiența gospodăriilor fruntașe din țara noastră arată că săceta nu-i strașnică și poate fi învinsă, dacă gospodăria sătească îi dusă în chip cultural, când se înfăptuiește sistema de agricultură cu creșterea culturilor de câmp și a ierburilor în rotația de semănături”, se menționa în broșura „Lupta cu seceta în Moldova”, publicată în 1947.
Autor:
Aplicate corespunzător sau nu, măsurile au dat unele roade de-alungul anilor, ori în 1985, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească înregistra o producție globală totală de 62,2 miliarde de lei. Declararea independenței, a lăsat agricultura mult mai expusă însă, în fața secetelor, care au afectat mai grav economia națională. Astfel, în anul 2000, a fost atestat un minim al producției agricole, care s-a ridicat la suma de 26,6 miliarde lei.
Chiar și așa, în 2021, agricultura moldovenească a înregistrat o valoare globală a producției agricole de 46,1 miliarde lei, fiind cea mai mare creștere din ultimii 70 de ani, potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.