Alexei Navalnîi a fondat sindicatul „Promzona” pentru cei din penitenciare. Iată prima solicitare

Alexei Navalnîi a fondat sindicatul „Promzona” pentru cei din penitenciare. Iată prima solicitare
Sursa foto: currenttime.tv

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fondat sindicatul „Promzona” pentru cei din sistemul de penitenciare, adică prizonierii și angajații coloniilor, informează meduza.io.

Pe rețelele de socializare Navalnîi a declarat că a trimis un anunț cu privire la crearea unui sindicat directorului Serviciului Federal de Penitenciare și șefului coloniei cu regim strict nr. 6 din Melehovo, Regiunea Vladimir, unde se află în prezent Navalnîi.

„În general, pentru aceasta ei pot fi uciși în închisoare, bătuți până la moarte. Prea obraznic arată gestul în ochii administrației închisorii. Dar deocamdată eu scap prin faptul că în fiecare zi o comisie specială îmi dă o mustrare. Și am fost oficial „avertizat” împotriva comiterii crimei pe care o pregăteam”, spune Navalnîi.

Administrația coloniei numește ilegală crearea sindicatului. În același timp, potrivit lui Navalnîi, prizonierii „se temeau de sindicat chiar mai mult decât de administrație”. „De fiecare dată când vorbesc despre el, ei spun cu tristețe: „Alexei, oprește-te, te rog. Din cauza ta, nu vom fi eliberați niciodată și totul se va termina prost”, spune opozantul.

Acesta a menționat că acum nimeni nu este membru al sindicatului în afară de el. Dar organizația are deja prima victorie: la cererea sindicatului și cu participarea avocaților echipei lui Navalnîi, administrația coloniei a înlocuit scaunele din atelierul de cusut cu scaune cu spătar.

„Dacă stai la o mașină de cusut șapte sau opt ore pe zi, crede-mă, acest lucru este important”, a spus opozantul care lucrează într-un atelier de cusut.

Navalnîi a spus că sindicatul „Promzona” are și propria sa media - canalul de telegramă cu același nume.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Reținută pe aeroport și urmărită prin Chișinău: Iulia Navalnîi se plânge că ar fi fost filată la indicația Maiei Sandu. Reacția autorităților

Reținută pe aeroport și urmărită prin Chișinău: Iulia Navalnîi se plânge că ar fi fost filată la indicația Maiei Sandu. Reacția autorităților

Navalnîi a lansat o nouă organizaţie internaţională anti-corupţie

Navalnîi a lansat o nouă organizaţie internaţională anti-corupţie

 Alexei Navalnîi a fost dus din colonia penală Pokrov: „Nu există un asemenea condamnat”

Alexei Navalnîi a fost dus din colonia penală Pokrov: „Nu există un asemenea condamnat”

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
  • 2
    MoldovaGaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Livrările au fost limitate cu peste 30%
  • 3
    Consulatul rus din New York a fost vandalizat cu vopsea roșie (FOTO, VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.