Numărul intrărilor ilegale în UE a crescut cu 86% în primele şapte luni din 2022

Numărul intrărilor ilegale în UE a crescut cu 86% în primele şapte luni din 2022
Foto simbol

Numărul de intrări ilegale în Uniunea Europeană a crescut în intervalul ianuarie-iulie 2022 cu 86% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, a informat vineri Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex), transmite Agerpres

În iulie, creşterea anuală a fost de 63%, ajungându-se la 34.570 de intrări fără documente legale pe teritoriul european.

Frontex precizează că nu a luat în calcul sosirile refugiaţilor ucraineni, al căror număr este estimat la 7,7 milioane începând din februarie, când Rusia a invadat Ucraina.

Prin Balcani au avut loc 14.866 de treceri ilegale ale frontierelor europene, de trei ori mai multe decât în luna respectivă din 2021. Ruta rămâne "cea mai activă", cu 70.770 de cazuri în primele şapte luni ale anului curent.

Cei mai mulţi dintre cei sosiţi sunt migranţi proveniţi din Siria, Afganistan şi Turcia. Pe ruta care traversează centrul Mediteranei au intrat în UE din ianuarie până în iulie anul acesta peste 42.500 de migranţi - bilanţ în creştere cu 44% faţă de primele şapte luni din 2021.

Prin estul Mediteranei numărul de migranţi a fost în acelaşi interval de 22.601, mai mult decât dublul celor ajunşi în Europa în intervalul corespunzător al anului trecut.

Din totalul migranţilor detectaţi, mai mult de jumătate au ajuns în Cipru, în special din Siria, Nigeria şi Congo. La frontiera de est a Uniunii Europene numărul de treceri ilegale a scăzut cu 32% de la începutul anului, înregistrându-se doar 2.923 de astfel de cazuri.

Pe aici au intrat mai ales cetăţeni ucraineni, irakieni şi belaruşi.În fine, cele 28.000 de treceri ilegale ale frontierei consemnate de ambele părţi ale Canalului Mânecii au reprezentat un bilanţ cu 55% mai ridicat anul acesta decât în primele şapte luni ale anului trecut. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
SUA l-au avertizat pe Putin că folosirea armelor nucleare va avea „consecințe catastrofale pentru Rusia”

SUA l-au avertizat pe Putin că folosirea armelor nucleare va avea „consecințe catastrofale pentru Rusia”

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Anti-protest în centrul capitalei. Două femei își manifestă susținerea pentru președinta Maia Sandu (VIDEO)
  • 2
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 3
    Un nou protest organizat de Partidul Șor în fața Parlamentului. Urmăriți în direct imagini de la manifestație (LIVE)
  • 4
    Poliția sesizează repetat Primăria Chișinău despre încălcările admise la protestul din fața Parlamentului: „Nu s-a luat atitudine”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.