Stop Fals: Deputatul Bogdat Țîrdea transmite falsuri (și) despre suprafața semănată cu grâu de toamnă

Stop Fals: Deputatul Bogdat Țîrdea transmite falsuri (și) despre suprafața semănată cu grâu de toamnă

Deputatul Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) Bogdat Țîrdea a declarat că în anul 2021 „a fost înregistrată cea mai mică suprafața însămânțată cu grâu de toamnă din ultimii zece ani”. Această afirmație este falsă. Potrivit Biroului Național de Statistică, cea mai mică suprafață însămânțată cu grâu de toamnă a fost în anul 2020, când Executivul era condus de Ion Chicu, susținut de PSRM, notează portalul StopFals.md.

Declarația a fost făcută de Țîrdea într-un briefing de presă la 26 iulie curent, când el a prezentat așa-zisul „TOP-20 anti-recorduri ale PAS”. „Guvernarea se laudă că a oferit 1,6 miliarde lei subsidii pentru agricultură, dar Moldova a înregistrat cea mai mică suprafață însămânțată cu grâu de toamnă. Cea mai mică din ultimii zece ani. Aproximativ 255 de mii de hectare”, a declarat Bogdat Țîrdea. Aceeași informație a fost publicată pe site-ul PSRM Socialistii.md, fiind preluată în totalitate și fără verificare de mai multe platforme afiliate socialiștilor: Actualitati.md, Aif.md, Enews.md și promovată pe rețelele sociale.

Datele preliminare sunt prezentate de Țîrdea ca finale

Cifrele prezentate de Țîrdea, dar și concluzia că în 2021 a fost însămânțată cu grâu de toamnă cea mai mică suprafață din ultimul deceniu, sunt contrazise de datele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și cele ale Biroului Național de Statistică (BNS). Potrivit lui Viaceslav Grigorița, șef al Direcției Politici în sectorul vegetal din cadrul MAIA, în toamna anului 2021, din informația direcțiilor raionale pentru agricultură și industrie alimentară, erau constate preliminar ca fiind semănate circa 265 de mii de hectare de grâu de toamnă, ceea ce într-adevăr era, la acel moment, cel mai mic indicator din ultimii 12 ani. Însă cifra respectivă era una preliminară, cu o marjă importantă de eroare. „La 27 iulie 2022, BNS a definitivat și a prezentat în adresa Ministerului raportul pe țară, care arată că în toamna anului 2021 au fost semănate 326 de mii de hectare de grâu sau cu circa 19% mai mult decât prognoza inițială. Aceste date sunt oficiale și veridice, întrucât sunt elaborate în baza rapoartelor agenților economici producători de grâu”, a declarat Veaceslav Grigorița pentru portalul Stopfals.md. El subliniază că în toamna anului 2021 suprafața însămânțată cu grâu de toamnă a fost aproximativ aceeași ca media ultimilor trei ani (2019-2021), când am avut un indicator de cca 328,8 mii de hectare.

În perioada Guvernului Chicu s-a atestat cea mai mică suprafață însămânțată cu grâu de toamnă

Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că în anul 2021 au fost însămânțate cu grâu de toamnă aproximativ 340 de mii de hectare (și nu 255 de mii hectare, cum afirmă Țîrdea). Maria Chiperi, consultantă principală în cadrul Direcției statistica agriculturii și mediului din cadrul BNS, explică diferența de peste 13 mii de hectare dintre evidența BNS și suprafața indicată de Ministerul de resort, prin faptul că o parte din suprafața însămânțată cu grâu a fost compromisă și a fost nevoie de re-însămânțare.

Astfel, deputatul BeCS Bogdat Țîrdea a prezentat ca finale rezultatele preliminare ale însămânțării cu grâu de toamnă în 2021. Aceleași date ale BNS arată că, începând cu 2016 (de când sunt accesibile datele statistice) au fost doi ani când au fost însămânțate arii mai mici: în 2020 – cca 309 mii de hectare, când Guvernul era condus de Ion Chicu, premier susținut de PSRM, și în anul 2017 – puțin peste 331 de mii, când Executivul era condus de democratul Pavel Filip.

Experți: „Seceta din 2021 a cauzat suprafața mai mică de însămânțare cu grâu”

Expertul în domeniul agricol al IDIS „Viitorul” Viorel Chivriga confirmă spusele reprezentantului MAIA, precizând că agricultorii se conduc de condițiile meteo, dar și de alți factori atunci când decid ce suprafețe să însămânțeze: „Guvernul are domeniul lui de responsabilitate și nu participă la arat, la semănat. Asta o fac agricultorii și dacă ei văd că nu sunt condiții propice pentru semănat, nu o fac. Suprafața mică din anul curent e o consecință a secetei severe din toamna anului trecut, când agricultorii n-au reușit să însămânțeze culturile agricole”.

La rândul său, Boris Boincean, directorul Institutului de cercetări în domeniul culturilor de câmp „Selecția”, a precizat că seceta de anul trecut a fost principalul factor care a determinat suprafețele semănate cu grâu de toamnă. El a îndemnat politicienii să nu speculeze pe acest subiect. „Anul trecut, în lunile august-octombrie, am avut trei luni fără un gram de precipitații. Noi am semănat grâu practic în sol uscat. De aceea, mulți producători agricoli pur și simplu n-au riscat să o facă. Cei care speculează pe așa chestii, nu procedează onest. Agricultura este un domeniu special, care depinde nu doar de tehnologii, depinde de condițiile climaterice în mare măsură”, a conchis Boris Boincean.

Deputatul Bogdat Țîrdea este unul dintre cei mai activi promotori de falsuri printre aleșii poporului. De-a lungul timpului, el a dezinformat despre NATO, războiul Rusiei împotriva Ucrainei, organizațiile neguvernamentale, agricultură – alegații dezmințite de jurnaliști.

La același briefing de presă de pe 26 iulie, el a acuzat guvernarea actuală și de „cea mai mică rată de natalitate posibilă din istoria țării”, această afirmație fiind una speculativă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Țîrdea e „supărat” pe AGORA, după ce a participat într-un vox din Parlament. „Să mă vadă un medic de la Costiujeni, mă împachetează” (FOCUS)

Țîrdea e „supărat” pe AGORA, după ce a participat într-un vox din Parlament. „Să mă vadă un medic de la Costiujeni, mă împachetează” (FOCUS)

Verificarea averii și intereselor personale în privința lui Pînzari, Țîrdea și Clima, încetată. Explicațiile ANI (DOC)

Verificarea averii și intereselor personale în privința lui Pînzari, Țîrdea și Clima, încetată. Explicațiile ANI (DOC)

STOP FALS! Deputatul socialist Bogdat Țîrdea, cu texte extremiste și propagandistice despre războiul din Ucraina: E o „operațiune de eliberare”

STOP FALS! Deputatul socialist Bogdat Țîrdea, cu texte extremiste și propagandistice despre războiul din Ucraina: E o „operațiune de eliberare”

Advertoriale
Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 2
    Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa
  • 3
    Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean
  • 4
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.