Pe parcursul anului 2014, Portul Internațional Liber Giurgiulești a acostat și deservit 435 de nave, inclusiv vase petroliere, fiind transportate prin intermediul terminalelor fluviale circa 730 de mii de tone de mărfuri. Acest indice a fost de 1,6 ori mai mare decât în anul 2013.
Potrivit directorul general al ÎCS Danube Logistics, Tomas Moser, volumul total al investițiilor în PILG a constituit până la 1 aprilie 2015 62,9 milioane de dolari SUA, dintre care circa 50 de milioane revin ÎCS Danube Logistics.
În cadrul unei întâlniri cu viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a fost pusă în discuție activitatea Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG), implementarea proiectelor de dezvoltare și atragere a noilor investiții, importul și exportul de mărfuri, precum și problemele cu care se confruntă rezidenții portului.
În context, Bride a discutat și cu reprezentanții administrației Căilor Ferate a Moldovei posibilitatea soluționării divergențelor apărute dintre aceștia și PILG privind activitatea punctului de trecere a transportului peste liniile de cale ferată.
Ministrul Economiei a specificat că în cadrul unei ședințe la prim-ministrul țării, a fost luată decizia privind construcția/instalarea unui punct de trecere modern în cel mai scurt timp, iar până atunci ambele instituții urmează să coordoneze activitatea punctului temporar existent în așa mod, ca acesta să nu perturbeze activitatea ambelor instituții, care joacă un rol important în economia națională.
Portului Internațional Liber Giurgiulești a fost creat în anul 2005. În prezent aici activează 50 de rezidenți, care își desfășoară activitatea economică în diferite domenii.
Vezi și aceste știri

Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Maia Sandu despre nivelul înalt de inflație: Toate instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine decât și-au făcut-o până acum
