Compania susține că de la 1 ianuarie și până la 15 august, producția de gaz, conform datelor preliminare, a fost de circa 274,8 miliarde de metri cubi de gaze sau cu 13,2% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Cererea pentru gazele naturale pe piața internă a scăzut cu 2,3% sau cu 3,6 miliarde de metri cubi.
Totodată, potrivit companiei, exporturile către țările din afara CSI au constituit 78,5 miliarde metri cubi de gaze, în scădere cu 36,2%. Reprezentanții Gazprom notează că în același timp, a crescut volumul de gaze exportat în China.
Astfel, pe fondul livrărilor limitate de gaz prin conducta Nord Stream 1 și a secetei, care face dificilă transportul pe fluvii a vaselor cu cărbune, prețul la gaz înregistrează creșteri constante. Astfel, luni, 15 august, prețul pentru o mie de metri cubi a ajuns la 2.500 de dolari în Europa.
Analiștii companiei estimează că în acest ritm, prețul ar putea depăși 4.000 de dolari pentru o mie de metri cubi în iarna acestui an.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.