74 de grădinițe și școli din Chișinău au avut de suferit din cauza ploilor din 9 august. Suma pagubelor se ridică la 10 mil de lei (FOTO)

74 de grădinițe și școli din Chișinău au avut de suferit din cauza ploilor din 9 august. Suma pagubelor se ridică la 10 mil de lei (FOTO)

În urma ploilor puternice din 9 august, 74 de instituții educaționale din Chișinău au suferit prejudicii materiale. Suma pagubelor se estimează la peste 10 milioane de lei. Despre aceasta a comunicat șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andei Pavaloi, la ședința operativă a serviciilor municipale.

Cel mai mult au fost afectate de ploi instituțiile educaționale din sectoarele Ciocana și Râșcani. E vorba de 28 și respectiv, 27 de instituții educaționale. Urmează sectorul Botanica, cu 12 instituții, Buiucani - șase instituții și sectorul Centru - o instituție.

...

Publicitate

Prejudiciile aduse unităților școlare și preșcolare se referă la: doborârea sau avarierea arborilor de pe teritoriu, deteriorarea acoperișurilor, a pavilioanelor și a geamurilor etc. Cei mai mulți arbori au fost doborâți pe teritoriul liceelor „A. Russo" și „Lucian Blaga" din sectorul Râșcani.

Primăria Chișinău informează că în prezent, majoritatea lucrărilor de curățare a arborilor avariați de pe teritoriul instituțiilor educaționale au fost îndeplinite, iar lucrările de salubrizare a teritoriului sunt la etapa de finalizare.

Un caz aparte vizează Grădinița nr. 88, unde în acest an au fost alocați din bugetul municipal trei milioane de lei pentru amenajarea terenurilor de joacă, a pavilioanelor și a gardului. Însă, în urma intemperiilor, practic totul a fost distrus.

De altă parte, pentru unele instituții, agenții economici din Chișinău promit să contribuie cu lucrări la restabilirea pavilioanelor și a gardurilor, astfel ca de la 1 septembrie copiii să vină pe teritorii bine amenajate.

...

Totodată, responsabilul a spus că prejudiciul cauzat instituțiilor educaționale după aversele din 9 august este de peste 10 milioane de lei, iar banii necesari vor fi solicitați suplimentar din bugetul municipal.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal