ASP anunță că termenul de perfectare a mai multor documente se extinde până la trei luni. Vor fi eliberate gratuit acte provizorii

ASP anunță că termenul de perfectare a mai multor documente se extinde până la trei luni. Vor fi eliberate gratuit acte provizorii

Termenul de perfectare a mai multor documente în regim normal, printre care se numără buletinele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare pentru vehicul se extind până la cel mult trei luni, începând cu 15 august și până pe 6 octombrie. În același timp, Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că vor fi eliberate gratuit acte provizorii.

Astfel, la depunerea cererii privind eliberarea documentelor menționate sunt eliberate gratuit acte provizorii ale documentelor solicitate. Anterior, acestea erau eliberate contra cost. Actele provizorii au aceeași forță juridică cu actele pe care le înlocuiesc și sunt recunoscute de toate persoanele/entitățile fizice și juridice de drept public și privat naționale. Actele provizorii eliberate vor fi anulate automat în momentul recepționării de către cetățean al documentului permanent pe suport de policarbonat (mecanolizibil).

Măsurile au fost luate pentru a nu perturba procesul de documentare a cetățenilor, în contextul în care Agenția Servicii Publice, în perioada septembrie-octombrie 2022, migrează către alt sistem de personalizare a datelor, urmând să treacă la o nouă tehnologie de perfectare a documentelor pe suport de policarbonat. Majoritatea țărilor europene au trecut deja la această tehnologie, inclusiv şi vecinii noştri din Ucraina.

Totodată, creșterea numărului de cereri de perfectare a actelor de identitate, înregistrată în perioada post-pandemică în toate țările Uniunii Europene, dar și războiul din regiune, au generat o criză logistică și perturbarea livrărilor materiei prime utilizate în producerea actelor de identitate, fapt ce poate determina livrarea întârziată pentru Moldova a blanchetelor de documente cel târziu până în luna octombrie 2022.  

Măsurile luate de Agenția Servicii Publice vin să asigure continuitatea procesului de eliberare a actelor. Toți conducătorii de vehicule care au nevoie să călătorească peste hotare, vor primi documentele necesare (permise de conducere și certificate de înmatriculare pentru vehicul pe suport de policarbonat), în condițiile stipulate mai jos.

ASP reamintește că în  baza noului contract pe care Agenția Servicii Publice l-a semnat cu compania poloneză PWPW, în data de 13 mai 2022, au fost achiziționate circa 3  milioane de blanchete. Dintre care, aproximativ 1,5 milioane sunt blanchete de paşapoarte, circa 1 milion sunt blanchete de tip card ID1 pe suport de policarbonat pentru buletine de identitate, restul circa 500 mii – pentru alte tipuri de documente confecționate de agenție  (permise de conducere, certificate de înmatriculare).

Amintim că la 12 august curent, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus prelungirea termenului de examinare a cererilor pentru eliberarea buletinului de identitate, a permisului de conducere şi a certificatului de înmatriculare a vehiculului, până la cel mult trei luni.

La 27 iulie 2022, a fost  votată o Hotărâre de Guvern, în baza căreia au fost diminuate tarifele pentru unele servicii prestate de către Agenția Servicii Publice. Totodată, va fi extinsă și lista beneficiarilor de înlesniri la obținerea unor servicii publice.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv proiectul de lege prin care gospodăriile țărănești ar putea fi înregistrate la Agenția Servicii Publice

Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv proiectul de lege prin care gospodăriile țărănești ar putea fi înregistrate la Agenția Servicii Publice

Agenția Servicii Publice anunță că va mări, în Chișinău, cota de programare la examenul practic de  șoferie

Agenția Servicii Publice anunță că va mări, în Chișinău, cota de programare la examenul practic de șoferie

Noi detalii  în dosarul blanchetelor pentru pașapoarte: Procurorii anticorupție au mai pornit o urmărire penală pe faptul spălării banilor

Noi detalii în dosarul blanchetelor pentru pașapoarte: Procurorii anticorupție au mai pornit o urmărire penală pe faptul spălării banilor

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Kadîrov refuză să ia parte la „mobilizarea parțială” anunțată de Vladimir Putin. Mitinguri anti-război au avut loc la Groznîi
  • 2
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 3
    Ambasada R. Moldova în Federația Rusă va lucra și în weekend. Motivul - numărul mare de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie
  • 4
    Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.