România a expulzat un diplomat rus

România a expulzat un diplomat rus
mediaflux.ro

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile de peste Prut au decis declararea drept persona non grata a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la București. 

„Decizia a fost luată avându-se în vedere incompatibilitatea activităților reprezentantului în cauză cu prevederile Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961”, se spune în comunicatul de presă al ministerului. 

Potrivit unui comunicat de presă, diplomatul a fost informat cu privire la decizia din dispoziția ministrului român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Reprezentantul Ambasadei a părăsit deja teritoriul României. În luna aprilie, România a expulzat alți zece diplomați ruși, în urma atrocităților comise de armata rusă în orașul Bucea.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Mai mulți angajați ai unei instituții bancare și administratori de insolvabilitate, reținuți de CNA. Sunt vizați în dosare de spălare de bani și escrocherie

Mai mulți angajați ai unei instituții bancare și administratori de insolvabilitate, reținuți de CNA. Sunt vizați în dosare de spălare de bani și escrocherie

Cel puţin 19 oameni au murit şi 10 au fost dați dispăruţi în urma unei avalanşe în Himalaya

Cel puţin 19 oameni au murit şi 10 au fost dați dispăruţi în urma unei avalanşe în Himalaya

Doi polițiști de frontieră, reținuți pentru că ar fi facilitat contrabanda a 700 de mii de țigări (VIDEO)

Doi polițiști de frontieră, reținuți pentru că ar fi facilitat contrabanda a 700 de mii de țigări (VIDEO)

Advertoriale
Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.