Expertă în energetică: Gazele naturale reprezintă acum unica alternativă energetică pentru Republica Moldova

Expertă în energetică: Gazele naturale reprezintă acum unica alternativă energetică pentru Republica Moldova

Gazele naturale reprezintă acum unica alternativă energetică pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de experta în energetică, Marcela Lefter, care a declarat pentru AGORA că dacă sectorul energetic ar fi reprezentat o prioritate pentru autoritățile moldovenești acum 20 de ani, în prezent soluțiile de alternativă la care ar fi putut apela țara noastră ar fi fost mult mai vaste. 

„Sectorul energetic presupune investiții financiare, care sunt considerabile și necesită perioade lungi de implementare. Din punctul meu de vedere, aceste deziderate trebuiau să devină o prioritate strategică pentru un stat ca Republica Moldova încă acum 20 de ani. Astfel, astăzi am fi avut unele alternative ce țin de segmentul energetic, deoarece deciziile care au drept scop reducerea dependenței de gaze, nu pot avea efecte imediate. Din păcate, pe termen scurt, gazele naturale în acest moment reprezintă unica alternativă”

Experta susține că singura soluție ar fi tranziția energetică - procesul de reducere /renunțare la combustibilii fosili și înlocuirea acestora cu surse regenerabile de energie. Marcela Lefter precizează că tranziția energetică nu presupune  doar producerea energiei electrice din surse regenerabile, dar și electrificarea, adică tot consumul direcționat spre încălzire, răcire, transport, să fie electric.

„Pentru implementarea unor astfel de măsuri  este nevoie de un cadru legislativ bine definit în domeniile ce țin de energetică, construcții și transport. De asemenea, sunt necesare mecanisme de implementare bine setate, de o fermă voință politică, de ample campanii de conștientizare în masă privind aceste schimbări, și, desigur, nu în ultimul rând de fonduri. Dacă se va merge pe implementarea celor expuse mai sus și se va solda cu un real succes, în acest caz am putea vedea rezultate palpabile într-un termen de 8-10 ani”, a spus Lefter.

Experta a mai adăugat că în situația în care ne aflăm, cea mai sigură, imediată, dar și ieftină soluție de eficiență energetică este economisirea. Cu alte cuvinte - austeritate energetică:

„Desigur că implementarea unor măsuri precum  trecerea la becurile led pînă la pompele de căldură și panouri fotovoltaice (toate având drept scop de a economisi gazele) ar fi binevenite dar, reiterez, aceste procese necesită resurse financiare și timp. Constatăm cu regret că accesul la finanțare și fonduri este destul de limitat, ca să nu zic inexistent, atât pentru consumatorii casnici cât și pentru cei industriali”.

 

 Prețul de achiziție a gazelor naturale, pe care-l va plăti Republica Moldova către Gazprom pentru luna august 2022 va constitui 1.458,5 dolari pentru mia de metri cubi. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz”, Vadim Ceban, la 1 august.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Spînu crede că o eventuală vizită la Moscova nu va schimba situația privind gazele naturale: Acum este lupta noastră reală pentru independență

Spînu crede că o eventuală vizită la Moscova nu va schimba situația privind gazele naturale: Acum este lupta noastră reală pentru independență

DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)

DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)

Accentul face diferența sau cum a fost oglindită criza gazelor în presa rusească și cea internațională

Accentul face diferența sau cum a fost oglindită criza gazelor în presa rusească și cea internațională

Gazul rusesc, înlocuit treptat cu cel azer: Comisia Europeană anunță că Azerbaidjanul va livra cu 50% mai multe gaze naturale în UE

Gazul rusesc, înlocuit treptat cu cel azer: Comisia Europeană anunță că Azerbaidjanul va livra cu 50% mai multe gaze naturale în UE

În lipsa gazului rusesc, Germania repornește centralele electrice pe cărbune și păcură

În lipsa gazului rusesc, Germania repornește centralele electrice pe cărbune și păcură

Ursula von der Leyen avertizează UE să se pregătească pentru întreruperea completă a gazului rusesc

Ursula von der Leyen avertizează UE să se pregătească pentru întreruperea completă a gazului rusesc

Advertoriale
Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.