16 persoane au decedat într-un accident produs în regiunea rusă Ulianovsk

16 persoane au decedat într-un accident produs în regiunea rusă Ulianovsk

Două camioane și un microbuz au fost implicate într-un accident produs în regiunea rusă Ulianovsk. Potrivit datelor preliminare, 16 persoane au decedat, iar alte câteva persoane sunt în stare gravă. Printre persoanele decedate se numără pasagerii microbuzului și un șofer de camion, transmite presa rusă

„Două camioane au strivit la propriu un microbuz de pasageri care transporta 20 de persoane pe autostrada M5, în districtul Nikolaevsk din regiunea Ulianovsk”, a declarat o sursă agenției de presă Interfax.

Potrivit poliției regionale, microbuzul aștepta să se întoarcă în sens invers pe o porțiune de drum aflată în reparații. Un camion se afla în spate, iar șoferul acestuia nu a reușit să frâneze în prealabil și s-a izbit de microbuz. Întrucât un alt vehicul de mare tonaj se afla în fața microbuzului, microbuzul a fost prins între cele două camioane.

Comisia de anchetă din regiune a deschis un dosar penal pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ucraina cere ONU și țărilor UE să înființeze un tribunal internațional pentru crimele rusești

Ucraina cere ONU și țărilor UE să înființeze un tribunal internațional pentru crimele rusești

O explozie a avut loc pe un aeroport militar din regiunea rusă Kaluga. Deflagrația ar fi fost provocată de căderea unei drone

O explozie a avut loc pe un aeroport militar din regiunea rusă Kaluga. Deflagrația ar fi fost provocată de căderea unei drone

Postul „RTR Moldova”, sancționat cu 17.000 de lei de Consiliul Audiovizualului pentru felul în care a relatat protestele Partidului „Șor”

Postul „RTR Moldova”, sancționat cu 17.000 de lei de Consiliul Audiovizualului pentru felul în care a relatat protestele Partidului „Șor”

Advertoriale
Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
    DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    Dodon l-a felicitat pe Putin cu ocazia zilei de naștere: „Cu mare respect și din toată inima, îl felicit cu ocazia acestei date glorioase”
  • 4
    Zelenski: Putin nu-și va putea salva viața după un eventual atac nuclear
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.