Veniturile procurorilor din donații sunt în creștere. Vezi topul procurorilor are au primit peste 100 mii lei

Veniturile procurorilor din donații sunt în creștere. Vezi topul procurorilor are au primit peste 100 mii lei
Foto simbol

Deşi veniturile din donaţiile oferite procurorilor au o pondere modestă în totalul veniturilor declarate, valoarea acestora este destul de mare şi în continuă creştere – șapte milioane de lei în 2018; 8,6 milioane de lei în 2019 şi 9,8 milioane de lei în 2020. În ce priveşte agenţii publici din Aparatul central al Ministerului Justiției, aceştia au declarat venituri din donaţii în sumă de 0,2 milioane de lei în 2018; două milioane de lei în 2019 şi 1,2 milioane de lei – în 2020, arată un raport al Transparency Interanational. 

Raportul arată că şi ponderea procurorilor care declară donaţii este în creştere, pentru 2018 şi 2019 donaţiile le-au declarat circa 11% din procurorii care au depus declaraţii (fiecare al nouălea), pentru 2020 – circa 15% (fiecare al șaptelea). Comparativ cu procurorii, agenţii publici de la Ministerul Justiției care au declarat donaţiile au fost mai puţini – în 2018 şi 2020 câte 8% (fiecare al 13-lea), 2019 – 3%.

Şi numărul mediu de donaţii pe un procuror a evoluat, de la 1,4 donaţii în 2018 până la 1,7 în 2020. Printre beneficiarii celor mai multe donaţii în 2018 au fost Statnîi Roman (nouă donaţii), Cebotari Serghei (patru); în 2019: Statnîi Roman (nouă), Burlacu Aliona (cinci), Bivol Octavia, Furtuna Victoria, Rapeşco Ivan (câte patru); în 2020: Bivol Octavian, Furtuna Victoria (câte șase), Cojocaru Vladislav (cinci), Bursacovschi Sergiu, Burlacu Aliona, Cebotari Serghei, Fistic Eduard, Sîli Radu, Burlacu Ivan (câte patru).

În ceea ce priveşte valoarea medie a donaţiilor pe un procuror, aceasta a constituit 109,2 mii lei în 2018, 127,1 mii lei – în 2019 şi 111,1 mii lei – în 2020. O mare parte din procurori au declarat donaţii valoarea cărora a fost egală sau a depăşit 100 mii lei (2018 – cca 44% din procurorii care au declarat donaţii, 2019 – 43%, 2020 – 33%).

Transparency International Moldova remarcă faptul că procurorii reflectă neuniform donaţiile – unii dintre ei declară cadourile oferite la nunţi, cumetrii, zile de naştere şi alte evenimente de familie, precum şi transferurile băneşti la rubrica Venituri din donaţii şi moşteniri, alţii – la rubrica Venitul obţinut din alte surse.

Dacă s-ar uniformiza şi lua în consideraţie astfel de donaţii/cadouri doar la rubrica Venituri din donaţii şi moşteniri, valoarea acestora ar fi mult mai mare, spre exemplu, în 2020 – cu circa 1/3. Din aceste considerente, pentru a evita confuziile şi uniformiza modul de completare a declarației de avere, ar fi necesare explicaţiile ANI privitor la veniturile care trebuie declarate la rubricile Venituri din donaţii şi moşteniri şi Veniturile din alte surse, susțin experții Transparecy International. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Modificările aduse de Parlament la Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate va politiza instituția. Criticile Transparency International

Modificările aduse de Parlament la Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate va politiza instituția. Criticile Transparency International

Transparency International Moldova: Agenții publici nu sunt bine familiarizați cu politica anticorupție

Transparency International Moldova: Agenții publici nu sunt bine familiarizați cu politica anticorupție

Transparency International Moldova: Comerțul cu cetățenia R. Moldova a fost lansat pentru obținerea rentelor din spălări de bani

Transparency International Moldova: Comerțul cu cetățenia R. Moldova a fost lansat pentru obținerea rentelor din spălări de bani

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Anti-protest în centrul capitalei. Două femei își manifestă susținerea pentru președinta Maia Sandu (VIDEO)
  • 2
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 3
    Un nou protest organizat de Partidul Șor în fața Parlamentului. Urmăriți în direct imagini de la manifestație (LIVE)
  • 4
    Poliția sesizează repetat Primăria Chișinău despre încălcările admise la protestul din fața Parlamentului: „Nu s-a luat atitudine”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.