R. Moldova va putea exporta material săditor de măr în Uniunea Europeană

R. Moldova va putea exporta material săditor de măr în Uniunea Europeană

Încă o piaţă de desfacere pentru produsele din Republica Moldova a devenit recent accesibilă. Astfel, în rezultatul cooperării, la nivel tehnic, între Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Generală Sănătate şi Siguraţă Alimentară, Republica Moldova a obţinut permisiunea Comisiei Europene de a exporta material săditor de măr (Malus domestica) în Uniunea Europeană.

În conformitate cu modificările publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene producătorii au posibilitate, în următorii trei ani, să exporte material săditor de măr pe teritoriul statelor-membre ale Uniunii Europene.

Agenția Naţională pentru Siguranţa Alimentelor îndeamnă persoanele cointeresate să stabilească relații comerciale cu parteneri/producători privind livrarea produsului dat în statele-membre ale Uniunii Europene.  

Obţinerea dreptului de a exporta material săditor de măr (Malus domestica) în Uniunea Europeană constituie o reuşită pentru Republica Moldova, care va oferi noi oportunităţi pentru producătorii autohtoni.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
În Moldova a început producerea unui nou material săditor pentru vița de vie. Acesta va spori calitatea strugurilor

În Moldova a început producerea unui nou material săditor pentru vița de vie. Acesta va spori calitatea strugurilor

De la începutul anului, merele moldovenești au ajuns în 28 de țări. Care este situația privind diversificarea piețelor de export

De la începutul anului, merele moldovenești au ajuns în 28 de țări. Care este situația privind diversificarea piețelor de export

Sezonul merelor de vară în R. Moldova începe cu prețuri mari. Ce influențează costul

Sezonul merelor de vară în R. Moldova începe cu prețuri mari. Ce influențează costul

Advertoriale
6 birouri mobile au fost donate de către USAID, Serviciului Vamal din Republica Moldova (VIDEO)

6 birouri mobile au fost donate de către USAID, Serviciului Vamal din Republica Moldova (VIDEO)

Cartego și elefant.md îți aduc cărți la prețuri anticriză

Cartego și elefant.md îți aduc cărți la prețuri anticriză

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
  • 2
    Bunuri sechestrate în valoare de 6,2 mld. de lei și 33 mil. de lei, trecute în bugetul de stat. Cum intervine ARBI în recuperarea bunurilor infracționale (VIDEO)
  • 3
    Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari
  • 4
    Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.