Contactați de AGORA, reprezentanții poliției au oferit mai multe detalii despre accident. Astfel, impactul s-a produs în seara zilei de 22 august, în jurul orei 18:50, pe traseul din raionul Strășeni R1, kilometrul 32.
Oamenii legii au menționat că la volanul unui automobil de model Toyota Auris s-ar fi aflat un șofer în vârstă de 21 de ani. La un moment dat, acesta ar fi efectuat manevra de depășire în loc interzis. Prin urmare, ieșind pe contrasens a tamponat bicicleta condusă de sportivă. Femeia a fost transportat cu fracturi la spital, punctează poliția.
Într-o postare pe pagina de Facebook a „Alianței Biciclete Chișinău”, apropiații Annei Rodina scriu că sportiva a suferit leziuni multiple pe partea stângă a corpului, fiind afectată în special mâna stângă. Iar soțul sportivei informează că aceasta a suferit intervenții chirurgicale.
Prin urmare, apropiații campioanei cer ajutor ca familia Annei să poată acoperi cheltuielile de spitalizare, operații și reabilitare. Donațiile pot fi făcute direct pe contul bancar al soțului ei, Serghei Rodin:
_____________________________
5574 8402 5933 4260 / Serghei Rodin/ MICB
sau
4356 9600 6204 1220/ Serghei Rodin/ MAIB
sau
PayPal: funka.anka@gmail.com
__________________________________
La fel, sportivii cicliști anunță un eveniment la 26 august, „Masa Critică August 2022” în susținerea Annei. Doritorii sunt așteptați să vină cu mesaje de solidaritate pentru ea, precum și să doneze mijloace bănești în cutia de donații.
Anna Rodina este membră activă a comunității de cicliști, este campioana Moldovei la ciclismul de șosea în 2022 și premiantă la multiple competiții de ciclism din Moldova, Ucraina și România.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.