PORȚIA de istorie: Colhozurile - secretul din spatele „Grădinii înfloritoare”. Cum au apărut, crescut și… dispărut (I)

PORȚIA de istorie: Colhozurile - secretul din spatele „Grădinii înfloritoare”. Cum au apărut, crescut și… dispărut (I)

Instaurarea puterii sovietelor în 1919 în stânga Nistrului și în 1940/1944 în dreapta fluviului, a venit la pachet cu promisiunea unei vieți mai bune pentru țărani, sub forma creării unor gospodării colective numite „colhozuri” sau „sovhozuri”. Existente până la prăbușirea imperiului, în 1991, aceste unități economice au reprezentat o bună parte din viața milioanelor de țărani moldoveni, mulți dintre ei bunicii sau chiar părinții noștri, care și-au petrecut tinerețea sau chiar copilăria muncind pe pământurile statului. Lăudate pentru eficiența lor și pictate în culori romantice în amintirile acestora, colhozurile și-au găsit sfârșitul în noua lume a economiei de piață, aproape toate dispărând la scurt timp de la proclamarea independenței.

Cu începuturi povestite deseori drept acte de voluntariat și curaj din parte familiilor de țărani, formarea colhozurilor a fost precedată și de o amplă campanie de colectivizare, deportări și mai ales foamete, forțând țăranii să renunțe la un mod secular de viață și să accepte controlul statului. Istoria spațiului pruto-nistrean are, din păcate, și asemenea episoade, de multe ori uitate sau povestite cu multe detalii importante omise.

Cum au început de fapt aceste gospodării colective, ce rol au avut și de ce au dispărut, vă invităm să aflați din acest articol.

„Pace, pământ și pâine pentru țărani”

Veniți la putere pe fondul unei penurii totale, economii disfuncționale și grave probleme în ce privește aprovizionarea localităților cu produse alimentare, bolșevicii în frunte cu Lenin au câștigat suportul populației printr-o politică rezumată la „pace, pământ și pâine”. Cum înainte de revoluție, țăranii ruși dețineau doar 2,1 milioane de km2 de terenuri, noile decretele ale guvernului bolșevic au crescut această suprafață la 3,1 milioane de km2, împărțiți în 25 de milioane de proprietăți, în mare parte individuale.

Dar lupta împotriva capitalismului și burgheziei era la ordinea zilei, proprietățile private nu au fost văzute cu ochi buni. Mai mult, însuși Lenin afirma că „producția la scară mică a dat nașterea capitalismului și burgheziei”, îndemnând la lichidarea lor. Măsura a fost însă amânată o scurtă perioadă de timp, cunoscută sub numele de Noua Politică Economică, permițând colectivizarea prin metode voluntare.

„Bolșevicul este un om care a rupt cu tot trecutul, el nu e religios, nu e patriot, nu are respect pentru nimic ceea ce făcea în trecut pentru om o valoare morală sau materială”, scria unul din membrii Parlamentului României aflat în exil în Rusia, I. Duscian.

Aproape 11 ani mai târziu, de la preluarea puterii, guvernul sovietic se confrunta cu un deficit major de cereale în țară, acesta ridicându-se la peste două milioane de tone, ceea ce a forțat autoritățile să mărească importurile, în paralel cu identificarea vinovaților și confiscarea de la țărani a 2,5 milioane de tone de grâu. 

Măsura însă nu a fost văzută cu ochi buni de către țărani, care s-au împotrivit în masă și au protestat, recurgând la diferite acțiuni. Cum însă în cei aproape 11 ani doar 1% din terenurile agricole și fermele individuale fuseseră colectivizate, Comitetul Central a decis că nu e timp de pierdut, iar în noiembrie 1929 a lansat oficial programul de colectivizare la nivel național.

Trecând de la metode pașnice și voluntare la cele mai mult forțate, inclusiv prin utilizarea brigăzilor de „udarniki”, a deportărilor, arestări (în special în rândul elitelor), reprimări violente și închiderea bisericilor,  guvernul sovietic a raportat o creștere de la 7,4% la 15% a colectivizării doar în toamna lui 1929 și iarna lui 1930. Încurajați de acest succes, Partidul Comunist al URSS a adoptat un nou plan pentru 1929, în care a stabilit creșterea cu 330% a producției industriale și cu 50% a producției agricole.

În realitate, printre efectele imediate ale colectivizării s-au numărat reducerea producției sau chiar înjumătățirea ei și un dezinteres major al țăranilor, care potrivit mai multor analize, câștigau doar un sfert din veniturile anterioare când dețineau proprietăți private. Mai mult, colectivizarea a dus la o serie de episoade de foamete, în special între 1932 și 1933, în Ucraina ele fiind cunoscute sub denumirea de „Holodomor”. Acestea nu doar că nu au fost prevenite de autorități, ci chiar încurajate pe alocuri, prin mărirea absurdă a cotelor, aplicarea unor amenzi imense, confiscarea proprietăților, introducerea unor pedepse aspre pentru furturile din colhoz sau chiar aplicarea pedepsei capitale.

Propaganda oficială a negat aceste lucruri, din contră afirmând că situația în acei ani a fost una mult mai bună. Iată ce povestește în memoriile sale președintele colhozului „Lenin” din raionul Tiraspol, I. Dimișenko.

„Au trecut câțiva ani, și colhozul nostru a început să se deosebească printre alte colhozuri. Și roada era mai bună aici, și trudoziua (ziua de muncă - n.r.) mai bogată, și mecanizatorii veneau cu mai multă plăcere să lucreze la noi”, scria acesta  despre situația din 1934.

Doar între 1932 - 1933, autoritățile sovietice au estimat numărul total al morților la aproape 11 milioane de decese. La 2 martie 1930, se estima că deja 50% din fermele private și gospodăriile individuale fuseseră deja colectivizate, fiind depășit planul cincinal de două ori. Situația  a degenerat în abuzuri, recunoscute însuși de Stalin.

„Pentru unii din tovarășii noștri succesele s-au dus la cap și pentru o clipă au pierdut luciditatea spiritului și înțelegerea clară a lucrurilor”, scria dictatorul sovietic în oficiosul Pravda din aceeași zi.

1944 - Proprietatea privată de la sate, eliminată prin colectivizare

Înainte de ocupația sovietică și instaurarea comunismului în teritoriul dintre Prut și Nistru, Basarabia a făcut parte din România, care în perioada interbelică a fost cunoscută drept una dintre cele mai mari producătoare de alimente de pe continent. Ulterior, după instaurarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, activitățile în ce privește colectivizarea agriculturii, au luat avânt, mai ales după 1944 și încheierea războiului.

Ulterior, în dreapta Nistrului propaganda sovietică va picta trecutul în culori foarte întunecate, punând accent pe „lupta de clasă”.

„Mai bine de trei mii de desetini din cel mai roditor pământ aparținea moșierilor - fraților Kupenski. E clar că săracii, iar ei formau majoritatea satului, aveau puțin pământ și din cel mai prost. Argățeam la boieri, îi uram de moarte, mai ales pe vechili - slugoii boerilor, care se străduiau din răsputeri să jupoaie de pe noi câte trei pei și, pe lângă toate, își băteau joc de norod”, își amintea președintele colhozului „Pogranicnik” din satul Larga în 1972.

Prima lovitură a fost marcată de valul de deportări staliniste din noaptea de 12 - 13 iunie 1941, când peste 30.000 de persoane au fost forțate să-și părăsească propriile case și gospodării. În linii mari, erau deportați foștii legionari, demnitari ai statului români, antreprenori, foști deputați în Sfatul Țării și alți oameni care erau prezentați drept pericol pentru noul regim. Ulterior au urmat valurile din 1949 și 1951, care au băgat și mai mult frica în oameni.

Formarea colhozurilor în Basarabia a fost inițiată încă din 1940 - 1941, după război fiind restabilite 223 de colhozuri și 50 de sovhozuri, potrivit istoricului Valeriu Pasat. De altfel, în primii ani de după revenirea puterii sovietice, ritmurile colectivizării au fost atât de lente încât problema a ajuns în atenția Comitetului Central al Partidului Comunist bolșevic al Moldovei și Consiliului de Miniștri al RSSM. Astfel, au fost detașați 208 lucrători de partid și sovietici pentru a începe o amplă campanie de convingere a țăranilor să intre în aceste gospodării colective. Propaganda oficială a înaintat, de altfel, mereu ideea că colhozurile s-au constituit din dorința voluntară a țăranilor.

Potrivit rapoartelor, în perioada octombrie 1948 - martie 1949, au fost constituite 406 colhozuri noi, iar în dreapta Nistrului erau prezente 846 de „arteluri” agricole. Situația a mers atât de repede încât până și membrii Consiliului de Miniștri sau ai Comitetului Central se plângeau pe faptul că colhozurile erau organizate mai rapid decât procesul de pregătire a cadrelor necesare conducerii lor.

Un episod aparte din istoria colectivizării este reprezentat de foametea din 1946 - 1947, agravată de seceta din acea perioadă, dar mai ales de politica agrară și fiscală, care presupunea colectarea a cât mai multe produse agricole și mijloace bănești. Istoricul M. Gribincea a calculat că în perioada 1944 - 1952 au fost confiscate 2,1 milioane tone de cereale și achitate peste 400 de milioane de ruble în calitate de impozit agricol.

Aceste costuri imense au provocat moartea a 62.786 de oameni în 1946 și 153.622 în 1947, cu alte sute de mii de bolnavi de distrofie alimentară, care a provocat și moartea până la 200.000 de persoane, fiind înregistrate inclusiv cazuri de canibalism.

Țăranii, dezamăgiți și abuzați

„Colectivizarea a marcat esențial viața cotidiană a țăranilor, dar și a întregii populații rurale, deoarece colhozul devenea principala celulă economică din sate în locul gospodăriilor țărănești de până la acel moment. (...) Frica, după cum reiese din documentele timpului și din mărturii, a fost factorul hotărâtor care i-a determinat pe țărani să-și predea bunurile și să intre în colhoz”, scrie istoricul Adrian Dolghin în studiul său despre colectivizarea din Basarabia.

Pentru a crește ritmurile colectivizării, autoritățile sovietice au început să eticheteze țăranii mai înstăriți cu termenul de „culac”.  Cei care au primit acest statut au fost deposedați, în multe cazuri în mod abuziv, după cum reiese dintr-o serie de mărturii și scrisori expediate autorităților centrale.

„Conducătorii de la raion se bazează pe afirmații mincinoase ale unor persoane care mă invidiază pentru terenurile mele pe care am sădit livadă și vie, care au pică pe mine și trimit persoane neutre și dezinteresate ca să verifice informațiile”, scrie Oxente Crîjanovschi, care afirmă că s-a înscris voluntar în colhozul „Lenin”, dar sovietul raional Florești l-a dat afară pe motiv că ar avea o gospodărie de chiaburi.

„Este dureros să ți se zică chiabur pe nedrept, nu există nici o dovadă că gospodăria mea este de chiaburi. Postavca la stat am achitat-o la timp, atât produsele alimentare, cât și sursele financiare, îmi pare rău că sunt etichetat astfel”, se menționează în scrisoarea lui Ivan Prodan din satul Răspopeni, a cărui gospodărie la fel a fost inclusă în lista celor „chiaburești”.

Deportările și alte acțiuni de forțare a țăranilor să intre în colhozuri au făcut ca numărul acestora să crească pe parcursul anului 1949, de la 19,8% sau 588 la 1 ianuarie, la 79,2% sau 1.743 la 1 decembrie. În aceeași perioadă, au fost deportați peste 39.000 de persoane, etichetate ca fiind „chiaburi, activiști ai partidelor pro-fasciste”.

În unele cazuri, țăranii au implorat autoritățile să fie primiți în colhozuri.

„Am întârziat puţin cu darea pâinii. Dacă toate acestea nu s-ar fi întâmplat, eu aș fi reușit pentru că tot timpul eu dădeam pâinea printre primii. Și în acest an tot așa am vrut, dar nu a ieșit bine. Ei pe mine m-au amendat cu 12000 de ruble pe care trebuie să le achit timp de o lună, aceasta pe lângă postavcă. Acum Vă rog încă o dată, tov. Stalin I.V., daţi indicaţie ca să fiu exclus din listele chiaburilor și să fiu primit în colhoz. Vreau să trăiesc colhoznic. Voi munci mai bine decât am muncit la mine”, scria țăranul Sava Ianco, într-o scrisoare adresată lui Stalin însuși. 

În ediția următoare a Porției de Istorie veți afla cum a prezentat propaganda viața din colhozuri, care era realitatea din spatele imaginilor și de ce au dispărut acestea la scurt timp de la căderea Uniunii Sovietice.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
PORȚIA de istorie: De ce în URSS Moldova era considerată „grădină înfloritoare”, cum era văzută problema secetei acum 80 de ani și ce soluții erau propuse

PORȚIA de istorie: De ce în URSS Moldova era considerată „grădină înfloritoare”, cum era văzută problema secetei acum 80 de ani și ce soluții erau propuse

PORȚIA de istorie: Constituțiile Moldovei - Care au fost legile supreme care au reglementat viața în ultimii 160 de ani (CARDURI)

PORȚIA de istorie: Constituțiile Moldovei - Care au fost legile supreme care au reglementat viața în ultimii 160 de ani (CARDURI)

PORȚIA de istorie: Cum era văzută ospitalitatea moldovenilor de acum câteva sute de ani?

PORȚIA de istorie: Cum era văzută ospitalitatea moldovenilor de acum câteva sute de ani?

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.