În perioada 26 august – 8 septembrie, Parlamentul se va convoca în sesiune extraordinară. Subiectele de pe ordinea de zi

În perioada 26 august – 8 septembrie, Parlamentul se va convoca în sesiune extraordinară. Subiectele de pe ordinea de zi

Parlamentul se va convoca în sesiune extraordinară, în perioada 26 august – 8 septembrie.  Hotărârea respectivă a fost adoptată de Biroul permanent, la solicitarea Președintelui Parlamentului Igor Grosu, în conformitate cu Regulamentul Parlamentului.  

Inițiativa de convocare a sesiunii extraordinare este motivată de necesitatea examinării și adoptării în mod prioritar a unor măsuri de ordin legislativ în vederea susținerii populației, instituțiilor publice și agenților economici în contextul crizei energetice și a refugiaților.   

Astfel, proiectul ordinii de zi a ședințelor din sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru perioada 26 august – 8 septembrie 2022, aprobat de Biroul permanent,  include proiectele de modificare a Legii bugetului de stat, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022.

Vineri, 26 august, deputații se vor întruni în ședință, cu începere de la ora 12:00.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.