UE ar putea suspenda acordul cu Rusia privind vizele de călătorie

UE ar putea suspenda acordul cu Rusia privind vizele de călătorie

Statele membre ale Uniunii Europene se pregătesc să suspende acordul din 2007 cu Rusia privind facilitarea obţinerii vizelor. Miniştrii europeni de externe urmează să sprijine politic o decizie în acest sens la reuniunea neoficială de marţi şi miercuri de la Praga, afirmă cotidianul citat, pe baza declaraţiilor a trei oficiali implicaţi în dialogul pe această temă.

Măsura ar urma să extindă suspendarea parţială impusă în februarie oficialilor şi oamenilor de afaceri ruşi, incluzând şi cetăţenii ruşi obişnuiţi, scrie Financial Times.

Suspendarea ar complica procesul de acordare a vizelor în UE, iar procedurile ar deveni mai costisitoare şi mai birocratice. Ar creşte totodată perioadele de aşteptare pentru aprobare, arată instrucţiunile Comisiei Europene.

Potrivit sursei citate, deocamdată nu s-au decis şi alte restricţii privind deplasările cetăţenilor ruşi, cum ar fi limitarea numărului de vize acordate de UE sau interzicerea totală a călătoriilor ruşilor în Europa.

Cehia, Finlanda şi Estonia, care au restricţionat deja acordarea de vize pentru ruşi, cer UE să interzică complet accesul acestora, însă Germania şi Comisia Europeană se opun.

Viza acordată de oricare stat membru permite accesul în toate cele 26 de state europene membre ale Spaţiului Schengen.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
BBC: Rusia arde zilnic gaze în valoare de 10 milioane de dolari, pe care nu le mai exportă în Germania

BBC: Rusia arde zilnic gaze în valoare de 10 milioane de dolari, pe care nu le mai exportă în Germania

Experți militari: Kremlinul ar putea să se orienteze către regiunile din Rusia centrală pentru a recruta noi voluntari

Experți militari: Kremlinul ar putea să se orienteze către regiunile din Rusia centrală pentru a recruta noi voluntari

Vladimir Putin a semnat un decret care facilitează şederea refugiaţilor ucraineni pe termen nelimitat în Rusia

Vladimir Putin a semnat un decret care facilitează şederea refugiaţilor ucraineni pe termen nelimitat în Rusia

Advertoriale
Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

CAAN își consolidează poziția de jucător de rezonanță în domeniul industrial cu investiții de 21 milioane euro (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.