Scholz susține aderarea R. Moldova, Ucrainei și Georgiei la UE și insistă pe excluderea dreptului de veto

Scholz susține aderarea R. Moldova, Ucrainei și Georgiei la UE și insistă pe excluderea dreptului de veto

Cancelarul german Olaf Scholz a promis la Praga, să sprijine extinderea Uniunii Europene prin intrarea ţărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei şi a Republicii Moldova şi chiar a Georgiei, şi a susţinut dispariţia regulii unanimităţii în luarea deciziilor la nivelul UE, transmite Agerpres. 

„Faptul că Uniunea Europeană continuă să se lărgească spre est este un avantaj pentru noi toţi”, a afirmat Scholz într-un discurs la Praga privitor la viitorul Europei.

Oficialul a evocat că o Uniune Europeană cu 30 sau 36 de state este cu mult diferită de Uniunea actuală.

„În această Uniune lărgită, diferenţele între statele membre vor creşte în termeni de interese politice, putere economică sau sisteme sociale (...). Acolo unde astăzi este necesară unanimitatea (în sânul UE), riscul ca o singură ţară să le împiedice cu veto-ul său pe celelalte să avanseze creşte cu fiecare nou stat membru”, a explicat Olaf Scholz.

În acest context, cancelarul german a propus o trecere graduală la luarea deciziilor cu majoritate în politica externă comună, dar şi în alte domenii, precum politica fiscală.

Şeful executivului german şi-a reafirmat sprijinul pentru propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron de creare a unei comunităţi politice europene.

Subliniind 'dimensiunea geopolitică a procesului de extindere a UE, el a afirmat că  „realpolitik trebuie să însemne implicarea prietenilor şi a partenerilor cu valori comune şi sprijinirea lor pentru a fi puternici în competiţia globală prin cooperare”.

„Ceea ce lipseşte, totuşi, este un schimb periodic la nivel politic - un forum în care şefii de stat şi de guvern din UE şi partenerii noştri europeni să se întâlnească o dată sau de două ori pe an pentru a discuta probleme cheie care afectează continentul nostru ca întreg, precum securitatea, energia, clima şi conectivitatea”, a insistat cancelarul german.

În opinia sa, Europa trebuie să se opună ameninţării reprezentate de „autocraţia neoimperialistă”.

 „Chiar acum, ne întrebăm încă o dată unde va duce linia de divizare între această Europă liberă şi o autocraţie neoimperialistă în viitor. Am vorbit despre un punct de cotitură după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie. Atacul brutal asupra Ucrainei este astfel şi un atac asupra ordinii securităţii Europei” a explicat cancelarul Scholz.

Oficialul a dat asigurări că Berlinul îşi va menţine sprijinul pentru Ucraina ''atât timp cât este necesar''. În următoarele săptămâni, Germania va trimite arme Kievului.

Potrivit lui, în afară de livrarea de sisteme radar şi drone, Germania ar putea să-şi asume o responsabilitate specială în privinţa consolidării artileriei şi a capacităţilor de apărare aeriană ale Ucrainei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
R. Moldova va putea exporta material săditor de măr în Uniunea Europeană

R. Moldova va putea exporta material săditor de măr în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană rămâne cel mai important și de încredere partener economic al Republicii Moldova chiar și în cele mai dificile perioade

Uniunea Europeană rămâne cel mai important și de încredere partener economic al Republicii Moldova chiar și în cele mai dificile perioade

Polonia acuză Uniunea Europeană de „imperialism” pentru că îi cere să respecte statul de drept

Polonia acuză Uniunea Europeană de „imperialism” pentru că îi cere să respecte statul de drept

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin
  • 3
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.